Petre Apostol

Deşi au fost nevoite să participe pe banii părinţilor, din cauza situaţiei bugetare de la CSM Ploieşti, toate cele şase gimnaste ale secţiei clubului ploieştean, antrenate de Liliana Băescu şi Simona Puiu, s-au întors cu medalii de la Turneul Internaţional „Trophy Iaşi”, desfăşurat la finalul săptămânii trecute.
La întrecerea din Iaşi au participat cluburi din Târgu Mureş, Baia Mare (două), Bucureşti (două), Ploieşti, Iaşi, Chişinău (două) – Republica Moldova, Kiev (două) şi Odessa – Ucraina.
De la CSM Ploieşti, cele mai bune performanţe le-a obţinut cea mai mare ca vârstă dintre gimnaste, anume Denisa Stoian (foto). Născută în 2003, gimnasta ploieşteană a câştigat competiţia la junioare la toate cele patru obiecte: cerc, măciuci, panglică şi coardă.
Denisa Stoian a prezentat exerciţii foarte bune, eleva antrenoarelor Simona Puiu şi Liliana Băescu, prezentă la Campionatele Europene de junioare în acest an, confirmându-şi, astfel, nivelul de performanţă, care i-a adus şi nominalizarea în lotul naţional pentru Jocurile Olimpice ale Tineretului din 2018.
Şi colegele sale au avut prestaţii deosebite, reuşind să urce de cel puţin o dată pe podiumul de premiere.
La categoria sportivelor născute în 2004, Miruna Ciocîrlan a câştigat concursul la măciuci, în vreme ce la coardă s-a situat pe locul al doilea, iar Daria Motângă a obţinut locul al doilea la măciuci.
La categoria gimnastelor născute în 2005, Gabriela Constantin a ocupat locul secund atât la coardă, cât şi la măciuci.
Iar la categoria sportivelor născute în 2006, Sabina Enache a bifat două medalii de bronz, la cerc şi la panglică, iar Anisia Drăgan a încheiat pe locul al doilea la panglică şi pe locul al cincilea la cerc.
Astfel, palmaresul secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti s-a mărit cu alte performanţe, aceasta având câştigate două titluri naţionale pe echipe şi multe alte medalii la nivel naţional, dar şi internaţional.
Până la finalul anului, CSM Ploieşti ar urma să mai ia parte la două turnee internaţionale, care se vor desfăşura peste hotare, participări cuprinse ca finanţare în programul „Ploieştiul, pe harta gimnasticii ritmice internaţionale”, aprobat în baza Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Astfel, antrenoarea Simona Puiu şi cele două gimnaste junioare din lotul naţional, Denisa Stoian şi Livia Harcan (născută în 2002), au asigurată prezenţa la un concurs în Belgia, „Happy Cup”, programat la începutul lunii noiembrie. Iar, apoi, vor avea de ales între a concura la o întrecere în Lituania sau la una în Dubai, la cea din urmă putând participa şi la un masterclass susţinut de medaliata cu bronz de la Jocurile Olimpice de la Rio, Ganna Sergiivna Rizatdinova, din Ucraina.
De asemenea, dacă situaţia privind bugetul clubului ploieştean se va rezolva în bine, ar mai putea merge la concursurile respective şi alte două sportive de perspectivă ale secţiei, Miruna Ciocîrlan şi Sabina Enache.