Ediţia 2016-2017 a Cupei României va continua marţi, 13 septembrie, şi miercuri, 14 septembrie, de la ora 16:30, cu partidele turului al treilea al fazei naţionale, cele 33 de câştigătoare ale turului al doilea şi trei echipe care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii 2 şi a Ligii 3 fiind angrenate în competiţia în care, incredibil, judeţul nostru mai are decât o reprezentantă, şi aceea din Liga a IV-a – CS Păuleşti!
Echipa care a câştigat liga A, fără a juca însă în eşalonul trei, unde avea dreptul, din motive financiare, mizează totul pe parcursul în Cupa României, unde are două victorii la activ în această vară, în timp ce, paradoxal, în întrecerea judeţeană nu a cunoscut gustul succesului în cele trei etape scurse (două remize şi un eşec).
După victoriile cu Voinţa Lanuri (Buzău, în deplasare) şi Titu (Dâmboviţa, pe teren propriu), la Păuleşti vine o echipă cu ambiţii, Flacăra Moreni (care a eliminat în turul precedent pe Petrolistul Boldeşti), formaţia lui Gabriel Paraschiv- ajunsă în Liga a III-a, fiind un adversar dificil, dar, 100%, nu de netrecut pentru Bărăgan, Ciobanu şi colegii lor, în jocul programat de către FRF miercurea viitoare.
Apoi, în cazul unei dorite calificări, pentru prahoveni mai rămâne un singur pas, pe 5 octombrie 2016 (faza a IV-a a competiţiei), înainte ca la Păuleşti să ajungă o echipă de prim-eşalon!
Liga a III-a, pe stadionul “Astra”
Astăzi, de la ora 17,00, stadionul din “9 Mai” al clubului Astra va găzdui meciul contând pentru runda a II-a a Ligii a III-a, joc dintre Astra 2 şi Arsenal Malu.
Echipa formată din juniori prahoveni cu cea mai scăzută medie de vârstă a Ligii a III-a, în prima etapă, aflată sub comanda lui Marius Măldărăşanu, caută prima victorie după eşecul cu Viitorul II, scor 3-2 pentru “satelitul” lui Hagi, în faţa unei nou-promovate din Liga a IV-a, campioana judeţului Giurgiu din sezonul trecut, intrarea la acest eveniment sportiv (la cel mai înalt nivel posibil pentru o echipă prahoveană!!!) fiind gratuită.














