Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Indianapolis, Indiana, au folosit imagistica cerebrală pentru a compara reacţiile consumatorilor de bere în urma consumului de alcool şi au comparat datele cu cele rezultate în urma consumului de băuturi pentru sportivi, precum Getorade, la aceleaşi persoane. Studiul, publicat recent în jurnalul „Alcoholism: Clinical and Experimental Research”, arată că sursa poftei pentru alcool se află în structura unei părţi mici a creierului, situate în emisfera dreaptă, potrivit futurity.org.
Aşa cum era de aşteptat, după ce participanţii la studiu au gustat o cantitate mică de bere, aceştia au declarat că dorinţa pentru a consuma mai mult alcool a crescut, în timp ce consumul de Getorade nu a stârnit aceeaşi reacţie.
În plus, imaginile obţinute prin rezonanţă magnetică fMRI şi PET au arătat că aroma de bere a indus o activitate crescută în ambii lobi frontali, precum şi într-o zonă a ventriculului lateral drept – asociată comportamentului motivat şi obţinerii de recompense – prin comparaţie cu activitatea neuronală declanşată de aroma băuturilor destinate sportivilor.
Studiile efectuate anterior pe aceeaşi temă au arătat că aroma de bere declanşează eliberarea dopaminei, iar datele obţinute în urma studiului de faţă au adăugat acestei asocieri faptul că dorinţa de a consuma alcool este corelată cu activitatea cerebrală crescută în zona lobilor frontali şi a ventriculului lateral drept. Într-un alt studiu efectuat anterior pe 49 de bărbaţi, cercetătorii de la Universitatea din Indianapolis, conduşi de profesorul David A. Kareken, au constatat faptul că doar gustul de bere a fost suficient pentru a determina eliberarea neurotransmiţătorului cerebral dopamină, care a fost asociat în studiile anterioare abuzului de substanţe nocive.
La studiul de faţă au participat 28 dintre cei 49 de bărbaţi care s-au oferit volutari în studiile anterioare, de data aceasta fiind de acord să le fie analizat creierul prin intermediul imagisticii fMRI pentru a vedea care este diferenţa la nivelul activităţii lor cerebrale după degustarea de bere, prin comparaţie cu degustarea de Getorade.
„Acesta este primul studiu care utilizează mai multe modalităţi ale imagisticii cerebrale pentru a arăta care este nivelul de oxigen din sânge şi nivelul de dopamină, ca răspuns la aroma unei băuturi alcoolice,” a declarat Brandon G. Oberlin, autorul principal al studiului.
„Combinaţia dintre aceste două tehnici de cercetare întăreşte dovada că alcoolul creşte activitatea cerebrală din zona ventriculului lateral drept. Rezultatele noastre indică faptul că această zonă este deosebit de importantă pentru cercetările pe tema adicţiei,” a adăugat autorul.
Acasă Sanatate pentru trup si suflet Dorinta de a consuma alcool este localizata in emisfera dreapta a...














