Bogdan Chitic, foto: Cătălin Soare (sportaction.ro)

Intenţionând să continue în oraş tradiţia fostei multiple campioane a României, CSU Asesoft, echipa masculină de baschet CSM Ploieşti şi-a văzut visul spulberat după un singur an de existenţă. Criza financiară instalată la Clubul Sportiv Municipal începând cu luna mai, răspunsurile mai degrabă evazive primite dinspre primărie şi relaţia ambiguă a managerilor ploieşteni cu factorii de decizie din administraţia locală au condus, în cele din urmă, la o nouă ieşire din scenă a baschetului la nivel de seniori. La un an distanţă de la dispariţia „titanului” CSU Asesoft, oraşul Ploieşti rămâne şi fără ceea ce se dorea şi avea toate şansele de a deveni un nou etalon în sporturile de echipă, în cadrul comunităţii, implicarea lui Cătălin Burlacu atât „la costum”, în calitate de preşedinte, dar şi pe teren, în cea de jucător, fiind, fără doar şi poate, partea fundamentală a acestui proiect.
După o campanie spectaculoasă de achiziţii, demarată şi finalizată în mai puţin de o lună – de departe cea mai importantă în baschetul românesc pentru o echipă nou-promovată, în „epoca modernă” – CSM Ploieşti îşi fixase şi un obiectiv ambiţios: câştigarea Cupei României şi calificarea în semifinalele play-off-ului. „Caruselul” baschetbalistic în „Olimpia” urma să fie repus în mişcare, la începutul lunii august, de către Eugen Ilie – antrenor principal, Cătălin Ştefănescu – secund, Dacian Vanc – coordonatorul secţiei de baschet, şi, evident, Cătălin Burlacu – preşedinte-jucător, dar, din păcate, nu a mai văzut nici măcar lumina unui prim antrenament.
Darius Hargrove, jucătorul cu atâtea titluri, cupe şi seri magice dăruite în Sala Sporturilor fanilor ploieşteni, conaţionalii săi, Angel Nunez şi Kyle Hunt, bielorusul Nikita Mescheriakov şi sârbul Jovan Novak au rămas doar nişte „soldăţei” pe tabla jocului, cărora nimeni nu le-a putut oferi o minimă garanţie vizavi de demararea, în condiţii normale, a proiectului de la Ploieşti. Nici măcar Cătălin Burlacu, aflat, de cele mai multe ori, „între ciocan şi nicovală”, nu i-a putut asigura de rezolvarea situaţiei de la club, întrucât, rămas aproape de unul singur, fostul decar şi căpitan al naţionalei a ales, el însuşi, să spună „pas”! A luat această decizie în ultimul moment, după ce toţi jucătorii străini îşi reziliaseră contractele, iar românii, aflaţi pe picior de plecare, cu bagajele la uşă, se mai ţineau de un „fir de aţă” pentru rămânerea, in-extremis, la CSM Ploieşti.
„E foarte greu să-mi găsesc cuvintele. Până mai ieri am trăit cu speranţă, dar, dintr-o dată, cei care ne-au tot promis că se vor rezolva problemele nu ne-au mai răspuns, au dispărut pur şi simplu. Nu aşa se face sport, nu aşa se face administraţie. M-am implicat în acest proiect şi mi-am pus obrazul în faţa celor pe care i-am adus. Atât cât am putut, am ajutat. Am ajutat cu bani sportivii români, iar unora li s-a închis curentul în casă, dar nu se mai putea aşa, am şi eu familie. Mă simt un om trădat din toate punctele de vedere, în orașul în care am ales să fac şi am făcut marea performanță alături de niște oameni care au înţeles şi simțit baschetul. Simt că am fost păcălit, mințit, folosit şi, în cele din urmă, aruncat pe uşa din dos în faţa întregii suflări baschetbalistice din România. Oare, în opinia dumneavoastră, meritam vreodată o astfel de retragere, un astfel de dineu plin de bunătăți amărui cu băuturi menite să-ţi strepezească sufletul?!”, a subliniat Cătălin Burlacu.
Ajuns în 2003 la Ploieşti, alături de regretaţii Toni Alexe şi Vladimir Arnautovic, fostul decar al primei reprezentative şi-a trecut în palmares, alături de CSU Asesoft, 9 titluri de campion (2004, 2005, 2006, 2009, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), 4 Cupe ale României (2004, 2005, 2006, 2009), o Supercupă (2014) şi trofeul FIBA Europe Cup (2005), punând, totodată, umărul la campanii de succes în EuroCup si EuroChallenge şi la victorii memorabile în „Olimpia”, cum ar fi cele cu Lokomotiv Rostov, Banvit Bandirma, Spartak St. Petersburg, Lietuvos Rytas sau Hapoel Ierusalim. Ajuns la 39 de ani, Cătălin Burlacu a devenit agent liber după despărţirea de CSM Ploieşti şi, conform unor surse, ar putea continua pentru încă un sezon în Liga Naţională, la Craiova, unde a şi evoluat în ediţia precedentă, Piteşti sau Timişoara.