Leon Chirila
Atât de cunoscuta zicală românească „De frica vrăbiilor nu mai semănăm mălai” pare să-şi găsească ecouri în tot mai multe domenii ale vieţii economice, culturale, politice şi altele din ţara noastră. Nu voi detalia ce se întâmplă, de pildă, prin administraţiile locale pe unde teama de „tragere la răspundere” ţine pe loc numeroase proiecte sau activităţi care trebuie musai făcute dar nu se fac de…teamă! Voi detalia, însă, ceea ce se întâmplă acum în domeniul învăţământului – pentru că tot se deschide un nou an şcolar – şi menţionez că, în loc de prezentarea lucrurilor şi a lucrărilor bine făcute – atâtea câte sunt şi în acest domeniu – fluxurile de ştiri radio şi tv sunt pline de…neîmpliniri! Fireşte, sunt, încă, în secolul XXI, în România, şi unităţi şcolare – chiar nu le spun şcoli – în care spaţiile de învăţământ sunt improprii sau improvizate, cu closete (deci nu toalete) în fundul curţii, cu pereţi scorojiţi sau mobilier vechi şi, încă, fără perspective de a avea surse de căldură, la iarnă, în clase. Dar nu acestea sunt „învăţământul românesc” de astăzi, nu astfel de cazuri constituie emblema dăscălimii şi discipolilor acesteia!
De ce fac astfel de afirmaţii? Pentru că iată, şi la acest nou început de an suntem „bombardaţi”, iată cu „n” şcoli care nu au autorizaţii sanitare de funcţionare sau cu şi mai multe şcoli care nu deţin avizul ISU sau autorizaţii de securitate la incendiu. Acestea din urmă „se remarcă” după nenorocirea „Colectiv” – o nenorocire generată de inconştienţă, de dorinţa de câştig, de neprofesionalism, de iresponsabilitate crasă şi alte metehne ce ţin efectiv de om şi nu de…”avizul ISU”! Eminescu, Coşbuc, Arghezi, Păunescu sau ploieşteanul nostru Nichita Stănescu, n-au învăţat în şcoli cu avize sanitare sau ale pompierilor. Atunci, şcolile erau, pur şi simplu, şcoli, iar în şcoli munceau, efectiv, „Domnu” sau „Doamna”, nu „tovarăşu” sau „tovarăşa” – din anii socialismului, sau „profu” şi „profa” din democraţia lăbărţată de astăzi! De asemenea, o şcoală – chiar şi cu toate avizele care se flutură astăzi pentru a evita munca efectivă de realizare a unor standarde civilizate – poate fi pusă în pericol dacă intenţia criminală, neglijenţa, reaua voinţă sau, efectiv, prostia omenească se manifestă ca făcând parte din acea „democraţie” prost înţeleasă!
Cu alte cuvinte, această exacerbare a rolului avizelor DSP sau ISU pentru şcolile româneşti cred că determină mai mult o „mişcare a hârtiilor!” şi nu realizarea efectivă a condiţiilor optime de studiu. Generaţii întregi au învăţat în şcoli în care sălile de clasă se încălzeau cu lemne şi nu se întâmplau nenorociri pentru că, atunci, fiecare ştia ce are de făcut şi cum trebuie să procedeze. Acum, abia aşteptăm să ni se înmâneze o hârtie ca să ne apucăm de treabă, iar dacă nu o primim, stăm! Motivul? Dacă ia foc şcoala?
Cu alte cuvinte, „de frica vrăbiilor nu mai semănăm mălai”, pentru că acestea îl vor ciuguli! Iar în astfel de condiţii, cadrele didactice din şcoli au devenit, fără voia lor, victime colaterale ale…nenumăratelor arii curriculare care au înlocuit fostele „pragrame şcolare” care s-au dovedit, de-a lungul deceniilor, atât de „la locu lor” şi „de bun simţ” şi, mai ales… fireşti!
