Câștigul salarial mediu – în creștere
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), câștigul salarial mediu lunar net, a fost anul trecut de 1.859 de lei, în creștere cu peste 9% comparativ cu anul precedent. Cele mai mari câștiguri salariale medii lunare nete, superioare mediei pe economia națională, s-au realizat, în cursul anului 2015, în intermedieri financiare și asigurări, informații și comunicații, industria extractivă etc. La capătul opus, câștigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanță sub media pe economie au fost în domeniul hoteluri și restaurante, agricultură, silvicultură și pescuit.
Autoritatea de Supravegere Financiară ar putea avea un Birou Antifraudă
Nivelul fraudelor se ridică, anual, la peste 400 milioane de euro, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), context în care instituția intenționează să înființeze un Birou Antifraudă. Inițiativa ar putea fi coordonată de către președintele ASF, Mișu Negrițoiu. Iar Biroul Antifarudă ar urma să fie finanțat, în primii ani de funcționare, de către ASF. Acesta ar uma să numere, printre angajați, inclusiv foști procurori și polițiști.














