Violeta Stoica

O nouă ședință cu scandal a avut loc ieri, la Palatul Administrativ din Ploiești, a cărei urmare a fost imposibilitatea de a lua în discuție prelungirea mandatului la conducerea Transport Călători Express a directorului Cristian Iancovici. Astfel, la încetarea mandatului, care va avea loc mâine, conducerea TCE va fi asigurată interimar de Ionelia Enescu, directorul de exploatare de la societatea de transport public ploieșteană. Tensiunile din timpul întâlnirii la care au participat cei patru membri ai Consiliului de Administrație al TCE, primarul Adrian Dobre, lideri ai sindicatelor din TCE au scos, însă, din nou la iveală că edilul Ploieștiului ori nu este informat în legătură cu adresele care ies din instituția pe care o conduce, ori Dobre își schimbă atitudinea față de anumite probleme în funcție de moment și de posibilele reacții.
Unul dintre motivele discuțiilor în contradictoriu a fost reluarea circulației pe traseul tramvaiului 102, anunțată miercuri de către Serviciul Relații Publice din Primăria Ploiești, procedură programată pentru data de 15 septembrie.
Atitudinea primarului Dobre față de sindicaliștii-vatmani de la Transport Călători Express care s-au arătat nemulțumiți de faptul că s-ar putea să întâmpine probleme la reluarea circulației pe traseul 102 a demonstrat, o dată în plus, că edilul Ploieștiului chiar o întoarce ca la Ploiești, în privința deciziei ca tramvaiele să circule, din 15 septembrie, pe tronsonul dintre McDonald’s Nord-Gara de Vest. În urmă cu două zile, Dobre declara presei locale că se va relua circulația după finalizarea expertizelor la cele două căi de rulare a tramvaielor, deși chiar reprezentanții biroului de presă al Primăriei Ploiești au transmis informația privind reluarea circulației pe traseul 102 cu tramvaie, în aceeași zi.
Ieri, în cadrul ședinței cu conducerea și cei patru membri ai Consiliului de Administrație al TCE, Dobre a dat-o la întors, spunând că probabil s-a înțeles greșit ceea ce a precizat, de fapt dorind să spună că s-ar putea să fie oprită circulația din nou pe traseul tramvaiului 102, după finalizarea expertizei. Lucrurile au fost neclare și în altă privință. Directorul TCE, Cristian Iancovici, al cărui mandat la conducerea societății de transport public expiră, nemaifiind prelungit din lipsă de un membru în Consiliul de Administrație, a precizat, pe de altă parte, că a primit o solicitare scrisă din partea Primăriei Ploiești, pentru a comunica data reluării circulației tramvaiului 102. Adrian Dobre a negat că instituția pe care o conduce ar fi trimis așa ceva, însă se demonstrează că ori primarul Ploieștiului minte, ori habar nu are ce acte ies din primărie sub semnătura sa (facsimil). În ambele cazuri, este la fel de grav. Adresa pe care a invocat-o Cristian Iancovici privind solicitarea de transmitere a datei de intrare în circulație a tramvaiului 102 există şi a fost semnată indescifrabil (într-adevăr, nu pare semnătura olografă a lui Dobre), în numele primarului Ploieștiului, dar și de reprezentanții Direcției Tehnic-Investiții.
Circul creat în cadrul întâlnirii de ieri referitor la tramvaiul 102 a arătat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că s-a dorit îndepărtarea cu orice preț a lui Cristian Iancovici de la conducerea TCE, pentru ca, după constituirea AGA și completarea Consiliului de Administrație, să fie înscăunată pe funcția rămasă liberă o persoană apropiată de edilul Ploieștiului.
Interesant va fi de văzut dacă viitoarea conducere a TCE va fi sprijinită mai mult de Primăria Ploiești și dacă va avea vreo posibilitate de redresare a societății, fără a disponibiliza personal. Spre finalul lunii septembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție, este programat un nou termen în dosarul Transport Călători Express – Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, prin care societatea de transport ploieșteană ar putea să fie obligată să achite aproape 11 milioane de lei către fiscul local.
Pe de altă parte, Cristian Iancovici, directorul încă în funcție până mâine, a declarat că, în ciuda tuturor problemelor întâmpinate, este mândru de ceea ce a putut să realizeze, în cei patru ani la conducerea Transport Călători Express. “Urez succes noii echipe și voi fi alături de conducerea TCE pentru a o sprijini cu tot ceea ce pot”, a precizat Iancovici, al cărui mandat de patru ani va expira mâine. Acesta se va întoarce pe funcția ocupată până în septembrie 2012, respectiv aceea de șef al Serviciului Siguranța Circulației din cadrul TCE.