Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, a doua favorită, a învins-o, sâmbătă seară, scor 6-3, 4-6, 6-4, pe Karolina Pliskova din Cehia, cap de serie numărul 10, în finala turneului de Mare Şlem de la US Open. Partida a durat două ore şi şapte minute. Kerber a câştigat un singur punct direct din serviciu, spre deosebire de Pliskova, care a reuşit cinci astfel de lovituri. Noul lider mondial a comis însă mai puţine duble greşeli decât Pliskova, două faţă de cele patru ale sportivei din Cehia. Procentajul primului serviciu a fost echilibrat: Kerber – 63 la sută, Pliskova – 60 la sută. Kerber a avut cinci şanse de break, dintre care a concretizat patru – două în primul set şi încă două în cel de-al treilea. Pliskova s-a impus de două ori pe serviciul adversarei, deşi a avut şapte şanse. Pentru succesul de la US Open, Kerber a primit un cec în valoare de 3,5 milioane de dolari şi 2000 de puncte WTA, în timp ce Pliskova şi-a asigurat 1300 de puncte în clasamentul mondial şi 1,75 milioane de dolari pentru că a ajuns în finala competiţiei. Angelique Kerber ajunge astfel la două turnee de Mare Şlem câştigate în carieră. Tot în acest an, Kerber s-a impus şi la Australian Open, după o finală câştigată într-un mod asemănător împotriva americancei Serena Williams, scor 6-4, 3-6, 6-4, sportivă pe care, în urma turneului de la Flushing Meadows, o va întrece în clasamentul mondial. De ieri, nemţoaica va fi noul lider mondial.














