Alegerile parlamentare vor avea loc în 11 decembrie, a decis Guvernul în şedinţa de ieri, au declarat surse guvernamentale. Guvernul a discutat şi hotărârea pentru stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016.
Până acum au fost discutate ca variante datele de 27 noiembrie, 4 decembrie şi 11 decembrie, PSD dorind una dintre primele două variante, în timp ce PNL a arătat că alegerile nu pot fi organizate decât pe 11 decembrie. Surse guvernamentale au declarat că Guvernul a stabilit ca alegerile să aibă loc în 11 decembrie.
În 27 noiembrie nu se puteau organiza alegerile întrucât nu se încheia mandatul actualului Parlament, iar Constituţia stabileşte că alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului Legislativului.
Cei care s-au opus datei de 4 decembrie au adus ca argument faptul că în acea perioadă sunt multe zile libere, iar mulţi alegători nu se vor afla în circumscripţii.
După o pauză de 8 ani-respectiv două legislaturi-se revine la alegerea deputaţilor şi senatorilor pe lista de partid. Ultimele alegeri parlamentare au avut loc la 9 decembrie 2012, prezenţa fiind de 41, 72%, însă scrutinul a fost organizat pe fondul crizelor politice din vara acelui an (referendumul pentru demiterea preşedintelui).