La Centrul Cultural „Aurel Stroe“ din Buşteni a avut loc, recent, lansarea cărţii „Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman“ apărută anul acesta la Editura Tiparg şi aparţinând scriitorului argeşean Paul Adrian Cristescu. Cartea, dedicată tuturor eroilor neamului căzuţi la datorie pentru apărarea patriei, este rezultatul strădaniei de peste doi ani a autorului de a culege informaţii referitoare la ridicarea acestui monument la iniţiativa familiei regale, a Regelui Ferdinand şi a Reginei Elisabeta a României şi are o importanţă deosebită pentru Buşteni şi localnici, Crucea de pe Caraiman fiind unul dintre simbolurile acestui oraş. La eveniment au participat şi au luat cuvântul Marian Ghiţă, director al Bibliotecii Municipale din Curtea de Argeş, Ilie Marian, din partea Primăriei oraşului Buşteni, Constantin Spurcaciu, director al Centrului Cultural „Aurel Stroe“ din Buşteni, Dan Alexandru Bartok, cel care a făcut demersurile pentru înscrierea monumentului de pe Caraiman în Cartea Recordurilor, Cătălin Uţă, sponsor, şi autorul Paul Adrian Cristescu.