Leon Chirilă
Secolul încheiat cu 16 ani în urmă a oferit omenirii destule exemple de popoare care au trăit sub dictatura persoanelor aflate în conducerea unor state care, culmea, se declarau democrate până-n măduva oaselor! Au existat, astfel – şi mult rău au făcut – Iosif Visarionovici Stalin şi Adolf Hitler – marii lideri ai popoarelor sovietic şi german, care s-au făcut vinovaţi atât de „dezvoltarea” ţărilor lor cât şi – fiecare în felul său – de… distrugerea naţiunilor pe care le-au condus. În a doua jumătate a secolului cu pricina, în emisfera nordică a planetei s-au ridicat alţi dicatatori – în China, Coreea, România – ca să dăm doar câteva exemple – fiecare crezându-se nemuritor şi apreciind că toate încep şi se sfârşesc cu ei.
Schimbarea secolelor nu a determinat şi schimbarea mentalităţilor, dictatura fiind… păstorită, în continuare, cu acelaşi sârg. Astfel, în Coreea de Nord, Kim Jong-un este şef peste toţi şi toate (stat, armată, partid) şi păstoreşte, în acelaşi timp, Frontul Democratic pentru Reunificarea Patriei, numai că…nimeni nu mişcă în front fără un semn de mila măriei sale! Dar dacă cu dl Kim ne-am cam lămurit, perioada pe care o traversăm acum ne scoate în relief un alt pretendent la cultul personalităţii şi totalitarism. Este vorba despre proaspătul – nu cred că greşim aprecierea – preşedinte al Turciei – Recep Tayyip Erdogan, despre care mulţi cred că a aşteptat recenta tentativă de lovitură de stat ca pe o mană cerească. Exploatând la maximum toate prevederile constituţionale, legale şi… nelegale, „s-a răzbunat” pe toate şi pe toţi cei care nu i-au făcut ochi dulci, epurările, arestările şi pedepsele apropiindu-se de suta de mii de oameni. De fapt, poporul său nu-l mai vede ca fiind un preşedinte al secolului XXI, ci un veritabil sultan, care, cu o singură lovitură de iatagan, să-şi aşeze la picioare tot ce mişcă-n ţara sa! Şi, ca să conducă neatins de vreo adiere de vânt sau vreo…frunză, şi-a construit un palat cât cel francez de la Versailles, va elimina mecanismul constituţional „care a permis şase lovituri de stat în ultimii 60 de ani” şi, cu siguranţă, a comandat „justiţiei” din ţara sa, emiterea unui mandat de arestare a clericului musulman Ferthullah Gulen, fostul său „tovarăş de arme”!
În Coreea de Nord, Kim Jong-un şi-a ucis rudele apropiate din motive exclusiv dictatoriale, iar Erdogan, pregăteşte, deocamdată, reintroducerea pedepsei cu moartea, fireşte, pentru toţi cei care nu i-au mai zâmbit în ultimul timp. Cu alte cuvinte… „Turcorea” ar fi termenul care ar uni, „în cuget şi-n simţiri”, spiritele celor doi mari conducători!













