Săptămâna decisivă
Mai în serios, mai în glumă, totuşi nu e de glumit cu situaţia de la CSM Ploieşti. Handbalistele trebuie să ajungă în Insulele Feroe, peste câteva săptămâni, baschetbaliştii trebuie să se reunească pentru Liga I, apropierea noului sezon, la majoritatea discplinelor, neputând fi „păcălită” prea mult timp!
Acum, sportivii nu au nicio vină că Primăria, CSM-ul, Ministerul, ANAF, Direcţia, Oficiul, Autoritatea etc. nu ştiu cum se poate plăti legal, clar, un sportiv, într-o astfel de formă de organizare! Munca sa se rezumă strict la sport, iar cei responsabili să rezolve restul… Care responsabili, e mai greu de spus…
Până la urmă, primarul, instituţia pe care o reprezintă, ar trebui să facă „curăţenia necesară” prin contractele bănuite că sunt pentru „sifoane” (ne referim la apa cu CO2, necesară la conferinţele de presă), dar nu au nicio vină sportivii nici că s-au tocat banii, nici că s-a greşit „strategia”…
Dacă nu se face ceva concret săptămâna aceasta, pentru a se continua activitatea, sportul ploieştean pierde şi CSM-ul, după ce a pierdut SC FC Petrolul… În decurs de doar câteva luni este prea mult, şi, sincer, ar trebui găsit răspunsul corect la întrebarea: merită şi îşi doreşte acest municipiu Ploieşti sport de performanţă?














