F. T.
Ieri dimineață, criminaliștii de la IPJ Prahova au fost anunțaţi că într-un tufiș de la marginea străzii Poligonului din Ploiești a fost găsit cadavrul unei tinere. Descoperirea se pare că ar fi fost făcută de un om al străzii.
Echipaje ale Poliției și ale Parchetului au ajuns la locul indicat, unde a fost găsită o femeie, în vârstă de aproximativ 30 de ani, înjunghiată în zona cervicală.
Primele ipoteze ale anchetatorilor erau, ieri, că ar fi vorba despre o crimă, ancheta desfășurându-se sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Datele prezentate de către reprezentanții acestei instituții conduceau și ele spre ipoteza că este vorba despre o crimă, cât timp, ieri, după-amiază, în acest caz, era deschis un dosar penal “in rem” (cu autor necunoscut) pentru omor. Tot în după-amiaza zilei de ieri, identitatea victimei nu fusese încă stabilită, asupra ei nefiind găsit niciun act. Surse apropiate anchetei au declarat că nu este exclus ca femeia să fi fost omorâtă în altă parte, și, mai apoi, transportată, probabil cu o mașină, în tufișurile de la marginea străzii Poligonului, din Ploiești. În sprijinul acestei ipoteze venea și faptul că victima ar fi avut legat în jurul gâtului un material de plastic – cel mai probabil o pungă – care să-i oprească sângerarea. Se pare că avea și verighetă, semn că era căsătorită.
Anchetatorii foloseau, ieri, câini de urmărire, pentru prinderea suspectului, fiind vizionate inclusiv înregistrările de pe unele camere de luat vederi.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.
Ultima crimă asemănătoare a avut loc tot în luna august, în urmă cu doi ani, în Cartierul de Vest al Ploieștiului. Atunci, un individ și-a omorât soția cu mai multe lovituri de cuțit, în plină stradă! Magistrații de la Curtea de Apel Ploiești l-au condamnat la 28 de ani de închisoare.













