Avocatul Poporului se mută în Palatul Parlamentului

Biroul Permanent al Camerei Depuaţilor a aprobat miercuri solicitarea Avocatului Poporului, atribuind instituţiei un spaţiu în Palatul Parlamentului, după ce Victor Ciorbea s-a plâns că sediul în care funcţionează instituţia pe care o conduce este ”absolut impropriu”, iar cea mai mare parte a mansardei este ocupată de porumbei. ”Solicitarea Avocatului Poporului privind aprobarea atriburii unui spaţiu în clădirea Palatului Parlamentului, instituţiei Avocatului Poporului s-a aprobat, parter şi etaj, în B3, aşa cum are şi CCR şi Consiliul Legislativ”, a declarat secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici la finalul şedinţei Biroului Permanent. Potrivit solicitării transmise de către Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, actualul sediu al instituţiei din Centrul istoric al Bucureştiului ”este total impropriu” funcţionării Avocatului Poporului, ”instituţie cu importanţă majoră pentru buna funcţionare a statului de drept, asigurarea şi funcţionarea democraţiei în România”. El mai arată că în scopul obţinerii unor spaţii necesare desfăşurării activităţii, s-a recurs la restrângerea spaţiului acordat audienţelor, s-a desfiinţat biblioteca şi s-a depozitat arhiva instituţiei la subsol, ”unde aerul este irespirabil”. Avocatul Poporului s-a plâns Parlamentului şi de faptul că adjunctul Avocatului Poporului care coordonează activitatea Mecanismului Naţional de Prevenire ocupă împreună cu unii angajaţi ”o chilie” situată în curtea interioară ”înconjurată de diverse crâşme”.

Marian Munteanu şi-a făcut partid

Liderul studenţilor din Piaţa Universităţii, Marian Munteanu, a declarat că va candida pentru un post de parlamentar, afirmând că partidul pe care l-a înfiinţat recent, Alianţa Noastră, îşi propune un scor de 8-13% la alegeri. Marian Munteanu a afirmat că va candida la Senat pe lista pe care Alianţa Noastră o va depune în Bucureşti, afirmând că are „alături o echipă puternică şi că îşi propune să urmărească obiectivele anunţate în luna aprilie, în calitate de candidat susţinut de PNL în cursa pentru Primăria Capitalei. Acesta a declarat că formaţiunea pe care o conduce nu va face alianţe electorale, dar că nu exclude posibilitatea unor colaborări. Marian Munteanu a mai precizat că, în prima jumătate a lunii septembrie, formaţiunea îşi va organiza structurile din teritoriu, urmând ca tot în luna septembrie să fie finalizat şi programul partidului.„Între Sfânta Marie Mare şi Sfânta Marie Mică ne vom ocupa cu organizarea structurilor locale. Sper ca în prima jumătate a lunii septembrie să ne putem prezenta cu structuri puse la punct şi cu programul nostru pus la punct până la sfârşitul lunii septembrie”, a anunţat Marian Munteanu, precizând că economistul Mircea Coşea va coordona echipa care va redacta programul formaţiunii nou înfiinţate.