Nicoleta Dumitrescu

Aşa cum corpul uman are nevoie de doi plămâni, fiind organele esenţiale pentru respiraţie, şi în cazul unei unităţi medicale, pentru tratarea tuturor bolnavilor este nevoie de o echipă completă, nu doar de jumătate. Ei bine, deşi beneficiază de dotare de ultimă generaţie, Spitalul Municipal Câmpina – care are în zona de acoperire 130.000 de potenţiali pacienţi – funcţionează doar cu… un singur plămân, în condiţiile în care, dintre cele aproape 100 de posturi, jumătate sunt neocupate. La secţia de Terapie Intensivă, de pildă, din opt medici, câţi ar trebui să fie, acum lucrează doar doi, unitatea medicală având nevoie de specialişti şi la secţiile de pediatrie şi ginecologie, dar şi la radiologie, pentru laboratorul de analize medicale, inclusiv pentru centrul de primiri urgenţe. În acest context, având în vedere că ultimele campanii ce au vizat intenţia de ocupare a posturilor libere n-au avut succes, managerul spitalului, dr. Călin Tiu, s-a hotărât să schimbe strategia. Astfel, pe 9 septembrie, se va organiza “Ziua porţilor deschise la Spitalul Municipal Câmpina”, în speranţa atragerii de personal medical.
Pentru a fi prezentate personalului medical pe care speră să-l atragă alături de echipa existent “ înjumătăţită” dotarea de ultimă generaţie, dar şi serviciile medicale, pe data de 9 septembrie, la Spitalul Municipal Câmpina va fi organizată “Ziua porţilor deschise”.
Managerul instituției, dr. Călin Tiu, ne-a declarat că, deja, a adresat invitaţia de a participa la această acţiune atât medicilor de familie din Câmpina, cât şi celor din împrejurimi. “Acţiunea pe care o vom organiza se adresează medicilor de familie atât din oraş, cât şi de pe Valea Prahovei, în condiţiile în care 130.000 de pacienţi sunt consideraţi a fi în zona de acoperire, cu servicii medicale, a spitalului. Demersul a pornit din dorinţa de a face publice atât dotarea de ultimă generaţie a spitalului, cât şi serviciile medicale de care beneficiază pacienţii. Medicii pot afla la faţa locului cum se pune în aplicare actul medical, pot vedea aparatura medicală, care corespunde normelor europene, ce condiţii de tratament, inclusiv de cazare, pot avea pacienţii”, ne-a declarat managerul spitalului, dr. Călin Tiu. În condiţiile în care unitatea medicală se confruntă cu o acută lipsă de medici, organizarea evenimentului menţionat se alătură strategiei de atragere a personalului medical. “Lipsa medicilor este marea problemă a spitalului. Am lansat tot felul de anunţuri de recrutare, dar, fără succes”, ne-a menţionat managerul. La spitalul din Câmpina ar trebui să lucreze aproape 100 de medici, dar în cabinete sunt doar jumătate dintre aceştia „în condiţiile în care sunt vacante 42 de posturi“. La Secţia de Terapie Intensivă, de pildă, din 8 medici, câţi ar trebui să fie, activitatea este asigurată doar cu patru, dar scriptic, având în vedere că unul este în concediu pentru creşterea copilului, iar un altul este în concediu medical. În ceea ce priveşte acoperirea posturilor libere cu medici de specialitate, interlocutorul nostru ne-a menţionat că, în afară de secţia de terapie intensivă, secţiile de pediatrie şi ginecologie au posturi vacante, pe listă mai figurînd radiologia, laboratorul, inclusiv centrul de primiri urgenţe. “Asigurăm toate serviciile medicale cu eforturi foarte mari, mai ales în ceea ce priveşte partea de servicii de permanenţă. Avem noroc cu faptul că, în afara celor 50 de medici încadraţi ca titulari, au fost încheiate contracte de prestări servicii şi cu alţi 16 medici. Este vorba despre persoane care s-au pensionat sau sunt colaboratori din Bucureşti, Ploieşti ori din alte localităţi, medici pe care, însă, îi putem considera că fac parte din echipa noastră”, ne-a mai spus managerul spitalului.
Acesta ne-a mai precizat că, deşi unitatea sanitară pe care o conduce are avantajul de a fi beneficiat de fonduri atât pentru dotare, cât şi pentru reabilitare, aşa cum s-a întâmplat în cazul ambulatoriului, când este vorba despre oferta salarială, nu se poate face nimic, salariile mici fiind, de fapt, principala cauză a faptului că medicii nu mai optează pentru unităţile de stat din ţară, ci pentru cele private sau pentru cele din străinătate. “ Medicii care ar veni la Spitalul din Câmpina ar putea fi motivaţi să lucreze aici din punctul de vedere al dotării, al pacienţilor pe care i-ar putea trata, dar nu şi al salariului, care este marea problemă. Managerii nu pot negocia salariile. Oferta noastră ar putea fi doar oferirea, prin intermediul administraţiei locale din Câmpina, a unei locuinţe de serviciu”, ne-a mai menţionat managerul, subliniind că o altă problemă – care se regăseşte inclusiv la nivel naţional – o reprezintă medicii pediatri, având în vedere că Facultatea de pediatrie s-a desfiinţat.

Reabilitare şi dotare cu bani europeni

De fapt, Câmpina este singura localitate din Prahova care a atras fonduri europene pentru modernizarea şi dotarea cu aparatură a unei instituţii sanitare de stat, în luna aprilie, la un an de la demarare, fiind inaugurate lucrările de reabilitare, modernizare şi echipare cu aparatură modernă a Ambulatoriului integrat al Spitalului municipal. În total, valoarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a fost de 3,9 milioane de lei, iar cea a echipamentelor medicale – de 4 milioane de lei. Spitalul Municipal din Câmpina are 302 paturi, policlinica devenind parte a acestuia, cu 19 cabinete. În acest context, odată modernizat şi dotat Ambulatoriul, cabinetele au fost amenajate atât la demisol, cât şi la celelalte două etaje. Într-un an, la policlinică sunt înregistrate 75.000 de consultaţii, iar la Unitatea de Primiri Urgenţe – 45.000 de prezentări, numărul de internări continue (de peste 12 ore) fiind de 12.000, iar al internărilor de o zi – de 3.300.

Cameră de joacă şi biberonerie

Spitalul câmpinean dispune de toate secţiile specifice unei unităţi sanitare existente într-un oraş cu rang de municipiu. Una dintre secţiile de bază ale Spitalului Municipal Câmpina – cea de Medicină Internă, cu o capacitate de 65 de paturi – a fost reabilitată în anul 2011, beneficiind de igienizare, înlocuirea mobilierului, echipamente noi, punct de oxigen şi alarmă la fiecare pat, ajungând la standardele impuse de noile norme în domeniu. În ceea ce priveşte Secţia de chirurgie generală, aceasta a fost reabilitată în anul 2014, tot conform normelor în vigoare. Are în structură Compartimentul urologie, ortopedie şi traumatologie şi Compartimentul chirurgie laparoscopică. Secţia dispune de 17 saloane, 4 rezerve moderne, 3 săli de tratamente, o sală de pansamente şi o alta de gips, oficiu alimentar. Secţia este dotată cu butoane de alarmă, instalaţie de oxigen şi aspiraţie, ecograf , endoscop şi colonoscop. Pacienţii de la secţia chirurgie pot beneficia de cazare contra cost în rezerve moderne dotate cu TV, frigider, buton de alarmă individual şi asistenţă medicală permanentă, mai nou, în mod gratuit, pacienţii având acces la reţea WI-FI. Secţia obstetrică- ginecologie are în structură 35 de paturi, având asigurată linie de gardă independentă. La Serviciul ATI al Spitalului Municipal Câmpina, se asigură non-stop asistenţă medicală de specialitate pentru cazurile critice din întreg spitalul. În ceea ce priveşte Secţia de obstetrică şi ginecologie, aceasta este situată la etajul 5 al unităţii sanitare, dispunând de 35 de paturi şi având amenajate o cameră de joacă şi… biberonerie. Există, de asemenea, un Compartiment de neonatologie, cu 15 paturi şi dotări performante.
Secţia recuperare, medicină fizică şi balneologie are în structură 35 de paturi. În ceea ce priveşte Compartimentul de Primiri Urgenţe, acesta are statut de “unitate autorizată de Ministerul Sănătăţii, cu capacitatea de a rezolva urgenţe medico-chirurgicale bazându-se pe asistenţă medicală cu pregătire specială”. În compartimentul de medicină internă există 8 paturi, împărţite în saloane recent modernizate, pe lista secţiilor spitalului mai regăsindu-se Serviciul de anatomie patologică, cel de sterilizare, blocul operator, precum şi laboratoare de analize medicale, de radiologie şi de imagistică medicală, farmacie cu circuit închis.
Nu în ultimul rând, în dotarea spitalului mai există şi o unitate de transfuzie sanguină, autorizată anul acesta.