Rusia a dat marea lovitură la Jocurile Olimpice, în turneul de handbal feminin, reuşind să întrerupă supremaţia Norvegiei după un meci de poveste, scor 38-37, încheiat după prelungiri.
Finala olimpică la handbal feminin este suprinzătoare, în condiţiile în care nici Norvegia, campioană la ultimele două ediţii, nici Brazilia, ţara gazdă (cele două naţionale sunt şi ultimele două campioane mondiale), nu au ajuns în ultimul act. Rusia a făcut o partidă memorabilă în faţa Norvegiei, un joc care a avut nevoie de 10 minute suplimentare pentru a fi decisă învingătoarea.
Trupa lui Evgeny Trefilov a obţinut o calificare meritată, după ce a condus mult timp, în câteva rânduri şi la 3 goluri diferenţă în partea secundă a jocului. Cei doi antrenori, Trefilov şi Hergeirsson, au reacţionat ca într-o partidă de şah, fiecare time-out luat având o rezolvare pozitivă.
Cvadrupla campioană mondială a avut foarte multe soluţii în atac, Trefilov a schimbat liniile ca la hochei, astfel că elevele sale au avut permanent prospeţime fizică. Norvegia s-a bazat în special pe un ”7” clasic, cu Mork, Oftedal şi Kristiansen în linia de 9 metri. Poarta nu a mai ajutat campioana absolută a momentului în handbalul feminin, chiar dacă Lunde a parat trei aruncări de la 7 metri, cu care şi-a readus echipa în joc în momente delicate. Procentajul final a fost de numai 28%, cu 15 intervenţii pe durata celor 70 de minute. Nora Mork a marcat 14 goluri, dar numărul reuşitelor nu a fost suficient pentru a doborî o echipă a Rusiei care dovedeşte că s-a pregătit exemplar pentru această ediţie a Jocurilor Olimpice.
Franţa s-a calificat în finala turneului olimpic de handbal feminin, după ce a învins Olanda cu 24-23 în prima semifinală. Fosta jucătoare de la HCM Baia Mare, Allison Pineau, a fost principala marcatoare a formaţiei pregătite de Olivier Krumbholz, cu 7 goluri, dar jucătoarea meciului a fost portarul Laura Glauser, care a închis poarta în ultimele minute ale jocului.
Olivier Krumbholz are o întoarcere triumfală pe banca tehnică a Franţei, care a apelat din nou la serviciile lui după un turneu final nesatisfăcător cu Alain Portes. După o calificare dramatică în semifinale în faţa Spaniei, Pineau & Co au obţinut o altă victorie după un joc cu sufletul la gură.
Franţa a condus permanent la 3-4 goluri distanţă, însă Olanda nu a renunţat în niciun moment şi a profitat atunci când a avut ocazia, echilibrând partida pe final. Krumbholz a mutat inspirat în ultimele minute, când a făcut rocadă în poartă, Leynaud cu Glauser. Ultima, portar în prima ligă la Metz, avea să fie şi eroina Franţei: 5 intervenţii din 7 aruncări pe poartă ale Olandei – procentaj de 71% – dintre care patru din situaţii de unu la unu!
În ultimele 23 de secunde, Olanda a avut şansa egalării, a avut şi două handbaliste în atac prin eliminarea interului Niombla şi scoaterea portarului, dar şansa a ţinut cu Franţa, atunci când mingea a lovit bara în ultima secundă. Astfel, jucătoarele din Hexagon au acces în premieră într-o finală olimpică. Performanţa de vârf până azi data din 2004, atunci când naţionala franceză a ocupat locul 4.
Rusia şi Franţa se vor întâlni într-o nouă finală a unui turneu după o pauză de 7 ani. Trefilov şi Krumbholz, reveniţi pe băncile tehnice după momente mai puţin bune ale celor două naţionale, se vor afla din nou faţă în faţă pentru o medalie de aur după Mondialul din 2009. Rusia şi Franţa nu au câştigat niciodată Jocurile Olimpice, astfel că la final vom avea o campioană în premieră. Ultimele 5 titluri au plecat în Danemarca (3) şi Norvegia (2).