„Piaţa Roma” din centrul Bucureştiului, lângă Pasajul Latin (vechiul Pasaj Lipscani), găzduieşte un inedit proiect artistic: un amplasament format din crengi şi plante. Proiectul a costat aproximativ 6.800 de euro şi face parte din proiectul „ACUM – Facem Bucureştiul Vizibil”, care susţine candidatura oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Proiectul artistic poartă semnătura peisagistului francez de origine română Nicolas Triboi şi este intitulată „Conspiraţii Organice”, în zonă fiind amenajat şi un spaţiu de relaxare pentru trecători. Plantele nu necesită o întreţinere specială (trebuie doar udate) şi vor rămâne în „Piaţa Roma” pe toată durata proiectului, adică până pe 16 septembrie. Pe 14 septembrie, Bucureştiul va primi vizita juriului european care evaluează toate cele patru oraşe rămase în competiţie. Acesta va evalua candidatura orașului pe baza dosarului de depus pe12 august 2016, la Ministerul Culturii. Documentul cuprinde proiectele propuse pentru a fi realizate până în anul 2021 în București, precum și tot ce s-a făcut în oraş în cei doi ani de candidatură. Manifestările incluse în proiectul „ACUM – Facem Bucureștiul Vizibil“ sunt practic cele care închid seria evenimentelor artistice și a proiectelor care au susținut candidatura orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii – peste 500 de evenimente și proiecte, în cei doi ani de la intrarea oficială în competiție. O parte dintre proiectele rezultate în urma candidaturii vor continua și după anunțarea rezultatului jurizării din septembrie.