• Noul viceprimar al orașului spune că informațiile referitoare la datorii nu sunt publice!
V. Stoica
În prima jumătate a lunii septembrie, Primăria Mizil – una dintre autoritățile locale date exemplu de către președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, că nu are bani nici pentru asigurarea salariilor– va organiza o selecție de oferte pentru parafarea unui nou credit necesar pentru refinanțarea datoriei publice a orașului.
Organizarea negocierii cu reprezentanții băncilor s-a stabilit prin hotărâre a consilierilor locali ai orașului Mizil, la sfârșitul lunii iulie, când s-a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile interne în sumă de 15,5 milioane de lei. Chiar în textul hotărârii se arată, negru pe alb, că “Primăria orașului Mizil se confruntă cu o situație economico-financiară extrem de grea, generată de lipsa disponibilităților bănești, precum și de necesitatea plății de urgență a unor arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital, fiind chiar în imposibilitatea achitării salariilor, iar pentru asigurarea utilizării eficiente a resurselor financiare este necesară contractarea unui împrumut pentru refinanțarea datoriei publice locale”, ceea ce înseamnă că problemele financiare ale orașului prahovean sunt într-atât de grave, încât este obligatorie semnarea unui alt contract care să ajute localitatea să supraviețuiască.
Contactată telefonic, Oana Dumitru, viceprimarul orașului Mizil, a refuzat să furnizeze detalii în legătură cu datoria publică a orașului, pe motiv că aceste informații nu ar putea fi date publicității. Mai mult decât atât, întrebată dacă sunt probleme cu plata salariilor, așa cum a afirmat, săptămâna trecută, președintele CJ Prahova, Oana Dumitru a spus că nu sunt astfel de probleme, deși se precizează acest lucru chiar în raportul de specialitate al proiectului hotărârii prin care s-a aprobat contractarea unui nou împrumut.
Trebuie menționat că – spre deosebire de afirmațiile viceprimarului orașului Mizil – este chiar obligatorie publicarea informațiilor actualizate referitoare la situația datoriei publice de către fiecare autoritate locală care are împrumuturi la diferite instituții financiare.
De fapt, chiar și în documentația pregătită pentru selecția de oferte destinată parafării unui nou contract de împrumut care să scoată din sărăcie orașul Mizil, se precizează că documentul care urmează să fie încheiat constituie informație de interes public și, în consecință, nu va fi supus reglementărilor privind secretul bancar.
Una peste alta, Mizilul are nevoie de bani. Rămâne de văzut dacă și Comisia de autorizare a împrumuturilor locale din cadrul Ministerului Finanțelor va da verde încheierii unui nou credit de către autoritatea locală respectivă. Contractul care ar urma să fie încheiat după procedura care va avea loc în luna septembrie va produce efecte doar dacă se va obține avizul favorabil al comisiei menționate din Ministerul Finanțelor.














