F.T.

Ofițerii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Prahova au efectuat percheziții la domiciliile unor persoane din Ploiești, Filipeștii de Pădure, București și Telega, acestea fiind suspectate de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
De altfel, la trei dintre locuințele percheziționate (din Ploiești, Filipeștii de Pădure și București) au fost găsite și ridicate două arme neletale supuse autorizării, precum și 37 de cartușe pentru astfel de arme.
În schimb, la Telega, la domiciliul unui bărbat, au fost descoperite 528 de cartușe cu glonț, de diferite calibre, deținute fără drept. Din cercetări a rezultat că ar fi fost introduse ilegal în România în cursul anului 2015. Primele trei persoane sunt cercetate penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, iar bărbatul din Telega este cercetat pentru contrabandă calificată.