Sfântul Dalmat a fost ostaş în zilele împăratului Teodosie cel Mare (379-395), trăind în dreapta credinţă. Apoi, lăsându-şi femeia şi copiii pentru Dumnezeu, a luat cu sine numai pe fiul său Faust şi s-a dus la Preacuviosul Isaachie să se călugărească. Acesta, când mergea împăratul Valent arianul cu război asupra sciţilor, s-a dus la dânsul şi i-a zis: „Deschide, împărate, bisericile ortodocşilor şi vei izbândi la război”. Dar împăratul nu l-a ascultat, ci, pornindu-se cu mânie, i-a zis: „Când mă voi întoarce, te voi chinui pentru cuvântul acesta”. Iar preacuviosul i-a răspuns: „De te vei întoarce tu, nu a grăit Dumnezeu cu mine; dar vei fi lovit la război şi vei fugi din faţa vrăjmaşilor tăi şi de viu te vei topi în foc”. Ceea ce s-a şi întâmplat. Căci Valent, ascunzându-se într-o sură de paie, acolo i s-a dat foc şi a ars. Iar preacuviosul Isaachie având a părăsi cele pământeşti, a făcut egumen al mănăstirii pe preacuviosul Dalmat, fiind atunci patriarh al Constantinopolului Sfântul Atic. Strălucind Dalmat acesta mai înainte în pustnicie şi rămânând fără mâncare patruzeci de zile, şi fiind în uimire alte atâtea zile, s-a arătat vrednic şi în fața împăraţilor şi a sfatului şi a părinţilor ce s-au adunat în Efes, la al III-lea Sinod ecumenic, şi a fost făcut arhimandrit. Adormind în Hristos, a fost îngropat în mănăstirea lui.
