Sfântul Maxim a trăit pe vremea răucredinciosului împărat Constans al II-lea Pogonatul (641 – 668), nepotul lui Iraclie, şi era filozof desăvârşit. Împodobindu-se cu înţelepciune, toate avuţiile sale lăsându-le fratelui său, s-a făcut monah. Iar văzând cum creştea eresul monoteliţilor, s-a aprins de dumnezeiască râvnă şi s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa Romei, ca să adune un Sinod local şi să-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreună şi pe începătorul lui. Şi a alcătuit sfântul Martin şi cărţi împotriva acelui eres. Iar împăratul fiind înştiinţat de aceasta, a trimis ca să-l aducă în cetatea Constantinopolului şi l-a înfăţişat înaintea judecăţii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunaseră acolo i-a ruşinat cu cuvântul adevărului pe toţi biruindu-i. După aceasta a fost izgonit în Tracia, tăindu-i-se mâna dreaptă şi limba. De acolo, împreună cu doi ucenici ai săi, a fost trimis în părţile Laziei, însă şi acolo cu Duhul lui Dumnezeu mărturisea şi scria; fiindcă se spune că după tăierea limbii i s-a făcut cu minune dumnezeiască limba la loc şi a vorbit curat cât a trăit. Apoi, la adânci bătrâneţi, s-a dus către Domnul.
