PNL solicită guvernului condus de Dacian Cioloş să adopte o Ordonanţă de Urgenţă pentru ca elevilor să li se deconteze integral naveta şcolară, afirmă deputatul Raluca Turcan într-un comunicat de presă.
„Înainte de a începe anul şcolar 2016-2017, Guvernul Cioloş trebuie să rezolve problema celor 160.000 de elevi navetişti cărora li se încalcă dreptul constituţional la învăţătură gratuită. În acest moment, statul decontează în jur de 25% din costul real al abonamentului pentru naveta şcolară. Astfel, doar în ultimul an, abandonul şcolar a ajuns la 19%. România înregistrează acest procent ruşinos în condiţiile în care s-a angajat, prin Strategia Europa 2020, să ajungă în următorii patru ani la cifra de 11,3%,” se arată în comunicat. Turcan susţine că, după ce în 2013 Guvernul Ponta a plafonat costul abonamentelor elevilor navetişti la 26 lei/3 km + 2 lei/km, rata de abandon şcolar a crescut cu 2%.
„Doar în primul an de la aplicarea acestei plafonări s-au înregistrat 35.000 de copii care au abandonat şcoala. Este o cifră enormă. Practic, România, prin nepăsare şi lipsa de investiţii în tineri, renunţă la o populaţie echivalentă dimensiunii Liechtenstein-ului sau a Monaco-ului”, se arată în comunicat.
„Înainte de a începe anul şcolar 2016-2017, Guvernul Cioloş trebuie să rezolve problema celor 160.000 de elevi navetişti cărora li se încalcă dreptul constituţional la învăţătură gratuită. În acest moment, statul decontează în jur de 25% din costul real al abonamentului pentru naveta şcolară. Astfel, doar în ultimul an, abandonul şcolar a ajuns la 19%. România înregistrează acest procent ruşinos în condiţiile în care s-a angajat, prin Strategia Europa 2020, să ajungă în următorii patru ani la cifra de 11,3%,” se arată în comunicat.














