V. Stoica

Luna august este una dintre lunile de peste an când magazinele îşi afişează – mai mult sau mai puţin – reduceri semnificative la majoritatea produselor, pentru a atrage clienţii. Forfota din magazine este în toi, însă trebuie să fim atenţi la modul în care cheltuim banii.
Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor au, în acest context, o serie de sfaturi pentru cumpărătorii care umblă în această perioadă după chilipiruri. Cel mai important lucru este verificarea veridicităţii reducerii – dacă reducerea anunţată este şi cea reală. Această verificare se poate face la cititoarele de cod de bare din magazine sau direct la casă, pentru a se depista eventualele neconcordanţe între preţul afişat şi cel care urmează să fie facturat. De asemenea, la achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul „3 la preţ de 2”, trebuie să se verifice preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional.
Un cumpărător care doreşte să fie informat corect trebuie să solicite informaţii suplimentare atunci când are nelămuriri referitoare la orice campanie publicitară realizată indiferent de mijloace.
Potrivit reprezentanţilor ANPC, cumpărătorii trebuie să ştie că orice anunţ de reducere de preţ – fie că este exprimat în valoare absolută sau în procent – trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără niciun dubiu, pentru fiecare produs sau grupă de produse identice, după cum urmează: prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat; prin menţiunile „preţ nou”, „preţ vechi” lângă sumele corespunzătoare; prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preţ redus (soldare, lichidare, promoţionale).