V.S.
Ieri, poliţişti din cadrul IPJ Prahova şi din Direcţia Operaţiuni Speciale a Poliției Române au efectuat patru percheziţii la domiciliile unor ploieșteni bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat dintr-un spațiu de cazare, cinci persoane fiind aduse, ulterior, la audieri.
Din cercetări a reieşit că, la începutul lunii iulie, persoanele bănuite ar fi pătruns într-o unitate de cazare din Ploieşti, de unde ar fi sustras mai multe produse electronice şi electrocasnice, în valoare totală de 33.000 de lei.
De asemenea, au fost puse în executare cinci mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul poliţiei pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. La domiciliile bănuiților au fost descoperite diverse bunuri electronice (monitoare, telefoane mobile, unități de calculator), care au fost ridicate (foto) în vederea continuării cercetărilor.













