Florin Tanasescu

Indiferent cât ar fi dragostea de mare, într-un cuplu, certurile sunt inerente şi până la un punct, normale. Important este să le fie pus amortizor, astfel încât rufele să se spele în familie, după cum şi gunoiul trebuie ascuns sub preş. Iar pentru reuşita logodnei/mariajului, unul dintre parteneri trebuie să tacă şi să-nghită.
Chestiunea este valabilă şi pentru cuplurile celebre din literatură, criticii literari scoţând la iveală disensiuni mai mult sau mai puţin flagrante chiar între Tristan şi Isolda, între Pardaillan şi Fausta, între Romeo şi Julieta ori între Prigoană şi Bahmuţeanca.
Aidoma stau lucrurile şi în zilele noastre, mai ales când vine vorba despre mezalianţe politice.
Un exemplu este relaţia Vasile Blaga – Alina Gorghiu. Surse din interiorul partidului au făcut publice, la Antena 3, mai multe aspecte ale unei astfel de căsnicii, după cum urmează.
Blaga nu se putea împăca nicidecum cu punerea accentului pe prima vocală a numelui liderei PNL. A fost aici un lung prilej de vorbe şi ipoteze – Vasile insistă pe scoaterea în relief a vocalei u – context în care a intervenit Klaus Iohannis care, într-o intervenţie pe Facebook, a lansat apelul „Accentuaţi, accentuaţi, accentuaţi, dar numai pe o”. După care şi-a văzut de ale lui.
Nici consilierii preşedintelui nu stau cu mâinile în sân. Astfel, în fişa postului, după punctul 1) „Obligativitatea stabilirii itinerariilor şi a monumentelor istorice pe care Iohannis şi prima doamnă trebuie să le viziteze în cinci ani”, la al doilea se stipulează clar: „Ţinerea în lesă a capului răutăţilor din concubinajul PDL – PNL, Vasile Blaga”. Iar sfetnicii preşedintelui au recurs, pentru îmblânzirea lui Blaga, la exemple din istoria antică, insistând pe ideea că, atât timp cât gâştele au salvat Roma, de ce nu ar putea o gâsculiţă să salveze România?
S-a dat liber, aşadar, la vocalize în spaţiu public, precum „Ponta e de vină pentru tot; pentru retrogradarea Petrolului, pentru neacordarea licenţei Rapidului, pentru necalificarea Stelei în Champions League”. Gorghiu nu a ratat nici cu poarta goală, marcând şi în contul lui Tăriceanu, pe motiv de neşedere la coadă, la permise, fapt care a perturbat grav circulaţia pe Valea Prahovei. Cu alte cuvinte, dacă Ponta sau Tăriceanu nu existau, ei trebuiau inventaţi, pentru a avea şi PNL un program viabil de guvernare, cu care să se prezinte în faţa alegătorilor.
„Minodora la maxim, Blaga, ciocu’ mic”. Acesta este unul dintre punctele forte ale protocolului semnat între cele două partide, care prevede ca femeia să aibă primul şi ultimul cuvânt. În consecinţă, sediul central al PNL a fost dublu capitonat, pentru ca presa să nu audă ce trăncăne de zor Alina sau câte pahare şi farfurii de protocol a spart atunci când a pierdut Primăria Capitalei. Odată liniştea şi pacea aşternute, de ele a profitat inclusiv Crin Antonescu, care a putut dormi, în continuare, liniştit.
Urzeala tronurilor. Şi în privinţa stabilirii unui descendent care să ducă mai departe ideea de liberalism – aşa cum o înţelege PNL, dar mai puţin Quintus -, sarcina i-a revenit Alinei Gorghiu. Exemplul cu Marian Munteanu candidat unic al dreptei este suficient şi scuteşte de alte comentarii vizavi de platforma de pe care s-a aruncat PNL.
Una peste alta, ca să nu mai lungim pelteaua, precum PNL şederea în opoziţie, astfel de mariaje/alianţe politice sunt benefice pentru pitorescul politicii din România şi, nu în ultimul rând, pentru PSD.
Mai grav e când, dintr-o astfel de relaţie, se nasc şi copii, care moştenesc tarele părinţilor.