Petre Apostol

De săptămâna trecută, handbalistele echipei de la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti au început un protest faţă de faptul că s-a ajuns la aproape trei luni fără să-şi primească salariile, după ce reprezentanţii primăriei au decis să blocheze banii tuturor secţiilor, considerând că nu sunt legale contractele realizate cu PFA (Persoană Fizică Autorizată).
Jucătoarele echipei ploieştene – trei dintre ele fiind chiar vicecampioane mondiale, Mihaela Tivadar, Ramona Farcău şi sârboaica Marina Dmitrovic (principala marcatoare a formaţiei în sezonul trecut şi a cincea din Liga Naţională) – au decis să nu se mai antreneze până nu se rezolvă situaţia. Astfel, la finalul săptămânii trecute, echipa naţională a României, care a plecat la Rio, pentru Jocurile Olimpice, a ajuns să se pregătească în compania a două formaţii de juniori (juniorii II de la CSŞ Ploieşti şi echipa naţională de juniori), la Ploieşti, în locul meciurilor-test pe care le avea programate cu CSM.
Handbalistele de la CSM Ploieşti anunţau, iniţial, că vor depune memorii la Federaţia Română de Handbal pentru a deveni libere de contract încă de ieri. Însă, au acceptat să mai aştepte până mâine, deoarece, în cursul zilei de astăzi, reprezentanţi ai primăriei vor încerca să afle o poziţie oficială de la Bucureşti cu privire la legalitatea contractelor dintre un club subordonat unui consiliu local şi PFA.
În cazul în care situaţia nu se va rezolva până mâine cu privire la plata restantă a salariilor, multe dintre handbaliste vor depune memorii la forul naţional de specialitate pentru a deveni libere de contract. Iar în această situaţie, federaţia va oferi clubului zece zile pentru a le plăti restanţele financiare, în caz contrar jucătoarele putând pleca la orice alt club.
Problemele de-abia atunci ar începe pentru CSM Ploieşti, deoarece salariile sportivelor vor trebui achitate, eventual, într-un fel sau altul. În plus, fără jucătoare, formaţia ploieşteană nu se ştie cum ar evolua în Liga Naţională sau, mai ales, în Cupa EHF, unde ar trebui să participe în primul tur, peste o lună, cu echipa campioană din Insulele Feroe. Iar retragerea din Cupa EHF în acest moment ar atrage cu sine o suspendare de cel mult două sezoane din cupele europene şi o amendă între 10.000 şi 25.000 de euro.