Ana M.
În prima zi a anului școlar 2016-2017, elevii din clasa I din școlile ploieștene vor găsi pe bănci ghiozdane pline cu rechizite, oferite de Primăria Ploiești. Ieri, acestea au fost aduse la sediul Poliției Locale din municipiu, de către firma care a câștigat licitația publică organizată de autoritățile locale. Reprezentanții unităților de învățământ sunt așteptați să le ridice, în zilele de 29 și 30 august, între orele 10.00-14.30. Autoritățile locale au alocat suma de 133.000 de lei pentru achiziționarea a 2.100 de ghiozdane care conțin caiete de matematică, de limba română şi cu foaie velină, coperți, acuarele, creioane colorate, câte un stilou, o riglă, o gumă de șters. Acesta este al cincilea an în care Primăria Ploiești distribuie gratuit ghiozdane pline cu rechizite elevilor din clasa I, scopul proiectului fiind descurajarea abandonului școlar. Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a deschis ieri câteva ghiozdane pentru a se asigura că acestea sunt dotate cu tot ceea ce au nevoie elevii la școală și a mărturisit că îi plac mai mult cele cu imagini din Războiul Stelelor, fiind pasionat de filmele din această serie. Edilul și-a adus aminte și de vremea copilăriei, precizând că, acum 35 de ani, elevii cărau mult mai puține cărți și caiete decât cei din generațiile actuale.














