Petre Apostol

Miercuri seară, unii dintre cei mai mici componenţi ai secţiei de box de la CSM Ploieşti au luat parte la o gală amicală, găzduită la Sala „Upetrom”. Antrenorul coordonator al secţiei, Titi Tudor, le-a oferit copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani pe care îi pregăteşte şansa să-şi verifice nivelul sportiv într-un sparring cu pugilişti de la Box Cobra Sfântu Gheorghe.
În cadrul galei disputate miercuri seară la Ploieşti, s-au desfăşurat zece meciuri, eveniment binevenit pentru sportivi, care au foarte puţine oportunităţi de a-şi testa calităţile în ring, existând puţine competiţii organizate în ţară.
Totodată, antrenorul emerit Titi Tudor are programat ca la sala de box ploieşteană să organizeze şi mâine o gală pentru copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, competiţie intitulată „Cupa Începătorului”.