Preşedintele USB, Nicuşor Dan, a anunţat, recent, la Alba Iulia, că Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Uniunea Salvaţi România şi Uniunea pentru Codlea vor fuziona în 21 august, când va fi organizat un congres naţional la Bucureşti, iar noul partid se va numi Uniunea Salvaţi România. El a declarat într-o conferinţă de presă care a avut loc la Alba Iulia, că Uniunea Salvaţi România (USR), înregistrată deja de două săptămâni în Registrul Partidelor Politice, va fuziona în 21 august cu USB şi Uniunea pentru Codlea, formaţiune condusă de Erwin Albu, tânărul care a înfiinţat la Codlea o autoservire cu produse din gospodăria proprie şi care acum este consilier local. „Congresul de fuziune va avea loc pe 21 august, la Bucureşti. Este un congres comun cu trei partide şi va rămâne USR. Vor fi toţi membrii la congres. O să fie toată lumea, o să fie un congres intern, nu o să fie cu presa”, a spus Nicuşor Dan.
El a explicat că s-a grăbit să înregistreze Uniunea Salvaţi România pentru ca numele să nu fie folosit de altcineva şi de aceea va fi nevoie acum de un congres de fuziune cu Uniunea Salvaţi Bucureştiul şi cu Uniunea pentru Codlea. „Am avut nevoie de numele USB ca să candidăm la Bucureşti, era previzibil ca pasul următor de la USB ar fi USR. Nu am vrut să riscăm ca trei oameni oarecare să vină să înfiinţeze USR, am înfiinţat-o noi şi acum trebuie să fuzionăm. Ideal, dacă s-ar fi permis, ne-am fi dus la Ministerul Justiţiei şi am fi blocat numele acesta, USR, şi acum doar am fi schimbat numele partidului. Dar aşa, a trebuit să recurgem la artificiul acesta” a mai spus acesta.
El a precizat că după alegerile locale a primit 5.000 de solicitări pentru înscrierea în USR, iar peste jumătate dintre acestea au fost respinse pe motiv că acele persoane nu erau compatibile cu valorile promovate de Uniune.