Nicoleta Dumitrescu
Pentru că, în general, inclusiv în România, totul se reduce la cifre, ultimele date arată că trei milioane şi jumătate de români muncesc peste hotare. Mulţi dintre ei sunt tineri, motivul fiind că, acasă, atunci când au vrut să lucreze şi să trăiască din leafa lor, nu a părinţilor, au dat, de cele mai multe ori, de uşi închise. De uşi închise pentru că, paradoxal, pe de o parte aceştia nu-şi găsesc serviciu în domeniul studiilor absolvite, iar pe de altă parte nu au acea experienţă în activitate – una dintre condiţiile obligatorii impuse pentru angajare. Aşa că, dezamăgiţi, tinerii care au avut parte de astfel de experienţe au luat calea străinătăţii, lăsând în ţară statisticile care atârnă de economie ca o piatră de moară: tinerii absolvenţi şi studenţii între 18 şi 25 de ani reprezintă aproximativ 15% din şomerii ţării. Dincolo de aceste cifre, dureroase ca nişte răni sângerânde, în contextul în care este vorba despre oameni, s-a bătut mereu moneda pe încurajarea revenirii în ţară a românilor, nu de puţine ori fiind chiar subiect de campanie electorală, uitat, desigur, imediat după numărarea voturilor. Ba, cu ani în urmă, s-a lansat chiar ideea ca fiecare român care se întoarce în ţară, ca să muncească, să primească 500 de euro pe o anumită perioadă de timp. Cum era de presupus, propunerea a fost tot un fel de foc de paie, stins repede, aşa cum se întâmplă, de altfel, de fiecare dată când sunt lansate propuneri fără niciun fel de suport, mai ales când la mijloc este vorba despre bani.
Practic, dacă este să dăm timpul în urmă, e uşor de observat că nu s-a făcut nimic concret astfel încât românii să nu mai fie nevoiţi să plece din ţara lor ca să muncească. Dincolo de lamentări, de întâlniri ale demnitarilor cu reprezentanţi ai diasporei, prin locurile unde sunt efectuate vizite de stat, ceva palpabil nu s-a făcut. Iar faptul că la acest capitol nu se doreşte, de fapt, ca să se mişte lucrurile, dovadă este exemplul cel mai recent, cel în care o tânără cu nota 10 la Bac n-a ţinut cont de sfatul şefului statului de a-şi continua studiile în ţară. Văzând că dincolo de vorbe nu este nimic, aceasta s-a hotărât să studieze la o universitate din Londra, decizie care, cu siguranţă, nu este singulară în cazul tinerilor care vor fi studenţi. A învăţat ceva şeful statului din decizia acestei tinere, în condiţiile în care, după cum se ştie, Iohannis este, la bază, profesor? Cu siguranţă, nimic, în condiţiile în care tăcerea – deja ajunsă proverbială – sau lipsa luării unei atitudini în situaţii care necesitau acest lucru au fost, mai degrabă, paravanul după care preşedintele a preferat să se ascundă. Problema este că, din păcate, nu este singurul demnitar care doar la momente festive consideră că trebuie să tragă semnale de alarmă legate de plecarea tinerilor sau a românilor în străinătate. Dincolo de vorbe nu este nimic. Nu se face nimic ca tinerii absolvenţi şi studenţii, cum termină şcoala, să nu mai fie şomeri, nu se face nimic astfel încât aceştia să capete acea experienţă în domeniu – criteriu obligatoriu la care ţine orice angajator. De ce nu se face? Peste puţin timp urmează să fie campania electorală pentru algerile parlamentare. Ar fi un moment bun pentru întrebări şi răspunsuri pe această temă, dar, din păcate, s-ar putea ca această temă a plecării românilor în străinătate – rană sângerândă – să fie doar…vorbe. Păcat!
