Statul român – în proces cu Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank intenționează să dea statul român în judecată, din cauza legii privind darea în plată.
De altfel, potrivit Adevarul.ro, banca a notificat deja Ministerul Finanţelor în privinţa procedurii de arbitraj, acesta fiind un pas procedural care trebuie îndeplinit obligatoriu în disputa cu statul român.
Potrivit altor surse, Ministerul Finanţelor Publice a confirmat primirea scrisorii trimise de Raiffeisen Bank Internaţional, iar solicitarea băncii este deja în analiza experţilor din cadrul ministerului.

Fondul Cinematografic, beneficiar al profiturilor din jocurile de noroc

Furnizorii de servicii de internet – inclusiv prin telefonia mobilă – vor fi obligați să dea 1% din încasările obținute lunar Fondului Cinematografic, pentru subvenționarea filmelor românești, arată Profit.ro. Totodată, aceeași sursă mai menționează că același fond va fi alimentat și cu o cotă de 4% din profitul anual al organizatorilor de jocuri de noroc. De asemenea, este prevăzută și colectarea unei contribuții de 1% din prețul de vânzare și/sau închiriere a filmelor pe platforme de streaming video online, care trebuie plătită de către operatorul economic care efectuează vânzarea sau închirierea.

Activitatea a peste 16.000 de firme, blocată de către ANAF

Reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că activitatea a peste 16 mii de firme a fost blocată de către inspectorii acestei instituții, pe motiv că respectivele societăţi fac evaziune fiscală.
Astfel, până la data de 1 august, din totalul celor 40 de mii de firme controlate de către ANAF, 16 mii au fost incluse la categoria “riscante” din punctul de vedere al plăților pe care acestea trebuie să le realizeze către stat.