Economia internă este „suprasaturată“

Cu ocazia prezentării Raportului trimestrial asupra inflației, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că, în prezent, economia României a crescut peste potențialul pe bază de consum, iar economia internă este “suprasaturată”. „În România, avem parte de o trecere de la deficit de cerere la exces de cerere. Acest lucru se observă inclusiv în balanța comercială. Dar, stimulând cererea – inclusiv prin reducere de dobândă -, nu vom crea locuri de muncă decât în străinătate. Tot așa, nu vom stimula economia internă, pentru că ea oricum este suprasaturată”, a explicat guvernatorul BNR.

Rata de absorbție a fondurilor europene rămâne constantă

Rata de absorbție curentă a fondurilor europene a rămas, în luna iulie a anului curent, la același nivel ca în luna precedentă, respectiv la 76,69%, aferente cadrului finaciar 2007-2013, potrivit Agerpres. Astfel, valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană (CE) era de peste 14,6 miliarde de euro, la sfârșitul lunii iulie, iar în ceea ce privește rata absorbției efective, aceasta era în creștere cu 3,25%. Aceeași sursă mai arată că în ceea ce privește Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, rata de absorbție curentă era, la data de 31 iulie a.c., de peste 90%.