Petre Apostol
Săptămâna trecută, în județele Harghita și Covasna, s-a desfăşurat una dintre cele mai importante competiţii de ciclism din România, Turul Ţinutului Secuiesc, concurs de categorie 2.2 conform Uniunii Cicliste Internaţionale, care a ajuns la ediţia a X-a.
La startul întrecerii s-au aflat nouă echipe continentale, din Azerbaidjan, Belarus, Letonia, Ucraina, Suedia, Austria, Kazahstan şi România (Tuşnad Cycling Team), precum şi echipe regionale şi selecţionatele naţionale ale României, Serbiei şi Republicii Moldova.
În lotul naţional al României au fost convocaţi şi sportivul de la CS Petrolul Ploieşti, Andrei Nechita, fost câştigător al „Micii Bucle” (Turul României), precum şi ciclistul ploieştean Valentin Pleşea, format tot la clubul petrolist condus de antrenorul Constantin Ciocan.
Din păcate, Pleşea a fost nevoit să abandoneze în a doua etapă.
În schimb, Andrei Nechita a avut o nouă evoluţie bună, confirmând forma arătată şi în Turul Sibiului, în care a reuşit prima victorie de etapă din istorie a unui român, competiţia fiind cea mai ridicată ca nivel din România, de categorie 2.1 UCI.
La Turul Ţinutului Secuiesc, noul component al secţiei de la CS Petrolul Ploieşti a purtat, la fel ca la Sibiu, tricoul desemnat celui mai bun român, însă nu a reuşit să-l păstreze până la final. Dar, cu toate acestea, s-a situat al doilea în acest clasament, câştigat de Daniel Crista, sportiv care a trecut şi el, în urmă cu trei-patru ani, pe la CS Petrolul.
Andrei Nechita s-a situat de două ori în Top 10, ocupând locul 4 în prima etapă, la două secunde de prima poziţie, şi sosind al şaselea în ultima etapă, în acelaşi timp cu învingătorul.
În clasamentul general, fostul câştigător al Turului României a ocupat locul 25, doar 85 de sportivi încheind competiţia din cei 115 care au luat startul. Liderul echipei naţionale a României a încheiat la 7.04 minute de câştigător, rusul Kirill Pozdnyakov (Baku Cycling Project – Azerbaidjan), care a fost urmat pe podium de către kazacul Alexandr Shushemoin (Vino 4 Ever/ +01.42 min) și de slovenul Matej Mugerlij (Baku Cycling Project / +01.49 min).
De menţionat că la întrecere a fost invitată şi cvintupla participantă la Jocurile Olimpice de Iarnă, biatlonista Eva Tofalvi, care a şi efectuat festivitatea de premiere.
Câştigătorii tricourile dinstinctive ale competiţiei au fost următorii:
Cel mai bun cățărător (tricoul galben): austriacul Lukas Schlemmer (WSA Greenlife)
Cel mai bun român (tricoul albastru): Crista Daniel (Tușnad Cycling Team)
Cel mai bun sportiv U23 (tricoul alb): spaniolul José Rigo Miralles (Tușnad Cycling Team)
Cel mai bun sprinter (tricoul roșu-negru): slovenul Matej Mugerli (Baku Cycling Project)














