Petre Apostol

Secţia de ciclism de la CS Petrolul Ploieşti, condusă de antrenorul Constantin Ciocan, a avut întotdeauna în cadrul său mulţi sportivi talentaţi, adunând numeroase performanţe de-a lungul timpului. Din păcate, în urma problemelor financiare pe care le traversează clubul departamental ploieştean, toate secţiile şi-au pierdut din sportivii seniori, concentrându-se pe activitatea copiilor şi juniorilor, unde cheltuielile sunt mai mici.
Acesta a fost şi cazul secţiei de ciclism, însă antrenorul Constantin Ciocan nu renunţă la ideea de performanţă, profitând de orice oportunitate pentru a mai da un impuls ciclismului ploieştean şi românesc, totodată.
Tocmai de aceea clubul ploieştean a realizat o colaborare cu Cycling Team Timişoara, sprijinind activitatea unuia dintre cei mai valoroşi sportivi români din ultimii ani – anume bârlădeanul Andrei Nechita. Născut la 29 mai 1988, câştigătorul Turului României din 2011 rămăsese fără echipă în acest sezon, iar clubul petrolist a profitat de ocazie pentru a-şi asigura serviciile ciclistului din lotul naţional, împreună cu gruparea timişoreană.
Iar Andrei Nechita a avut un sezon bun, reuşind în urmă cu o lună prima victorie a unui român în cea mai puternică întrecere din ţară din circuitul internaţional, anume Turul Sibiului (categorie 2.1 UCI). La competiţia respectivă, acesta a fost al doilea ciclist al României în clasamentul general, după Serghei Ţvetcov, dar a purtat de-a lungul întrecerii atât tricoul liderului, cât şi pe cel al celui mai bun român din concurs.
Andrei Nechita va reprezenta România şi în Turul Ţinutului Secuiesc, care a început de ieri seară, competiţie de categoria 2.2 în calendarul Uniunii Cicliste Internaţionale. În lotul naţional a mai fost convocat şi ploieşteanul Valentin Pleşea, sportiv format tot de către antrenorul Constantin Ciocan la CS Petrolul.
La Turul Ţinutului Secuiesc sunt prezente nouă echipe continentale, din Azerbaidjan, Belarus, Letonia, Ucraina, Suedia, Austria, Kazahstan şi România (Tuşnad Cycling Team), precum şi echipe regionale şi selecţionatele naţionale ale României, Serbiei şi Republicii Moldova.
Competiţia a început la Miercurea Ciuc şi se va încheia în acelaşi loc, mâine seară.