Marian Dima

Clubul Petrolistul Boldeşti a organizat, vineri şi sâmbătă, o nouă ediţie a trofeului “Cupa Viorel Mateianu”, trofeul fiind câştigat de Flacăra Moreni.
Întrecerea a fost dedicată memoriei celui care a fost jucător la Boldeşti, la începuturile carierei sale (s-a născut în apropiere de Boldeşti, la Lipăneşti, în anul 1938), apoi a evoluat la Steaua, Progresul sau Aachen (Germania), internaţional al României, ca fotbalist, iar ca antrenor a pregătit, printre altele pe FC Baia Mare, Petrolul, Jiul Petroşani. Trecut în nefiinţă în 1997, la doar 59 de ani, Viorel Mateianu este omagiat an de an de către cei de la Boldeşti, care, în onoarea sa, au dat acelaşi nume şi stadionului. Ironia sorţii, despre Mateianu se spune că a suferit primul accident vascular cerebral chiar după un meci jucat la… Flacăra Moreni – undeva în 1988!
Anul acesta, forţaţi de problemele de efectiv, cei de la Boldeşti au decis ca turneul să fie un “triunghiular” atipic, cu echipa gazdă, Petrolistul, Flacăra Moreni şi o grupare de la sud de Dunăre – bulgarii de la FK Pavlikeni, drept participante.
Deveniţi parteneri tradiţionali pentru acest turneu, bulgarii au jucat, vineri, cu echipa gazdă, apoi, sâmbătă, cu formaţia din Moreni, pierzând la scor ambele meciuri, 5-2, respectiv 7-0!
Câştigătoarea trofeului s-a decis astfel la golaveraj – Flacăra Moreni primind cupa, decizia de a nu se mai juca un meci, între Boldeşti şi Moreni, fiind explicată de antrenorul echipei prahovene de liga a III-a, Marian Ilie. “Am evoluat de 2 ori în câteva zile contra celor de la Moreni, nu avea rost şi al treilea joc. În plus, avem mari probleme de efectiv, până la recompletarea lotului, cu Micu şi Puchea, care vor reveni miercuri de la Petrolul, şi nu avea rost să forţăm încă un meci de pregătire, mai ales că jucasem şi în Cupa României, la Moreni, miercurea trecută” – spune antrenorul prahovenilor.
De remarcat că, în partida cu bulgarii de la Pavlikeni, Ilie l-a menajat pe atacantul Mihai Ene, dar l-a folosit pentru o repriză pe fundaşul central Cătălin Ionescu revenit după o perioadă de accidentare, golurile fiind marcate de D. Iancu (2), C. Cotolan (2) şi Tudorie. La capitolul noutăţi este de remarcat şi prezenţa lui Adrian Burchi (fiul fostului antrenor de la Băneşti, Ion Burchi), cel care a jucat în ultimul sezon la Concordia II Chiajna. În plus, au fost văzuţi la lucru şi alţi tineri juniori de la Petrolul, Ricardo Dragomir sau Cernat, primul încă preferând, după acest meci, să-şi încerce norocul în…. Cipru!
“Mai căutăm jucători, sper să mai găsim măcar un fotbalist capabil să apară în primul unsprezece, deşi este tot mai greu de găsit fotbalişti. Aşteptăm să revenim în formula completă, apoi pregătim meciul de la Slobozia, din prima etapă” – spune Ilie, care i-a folosit în meciul jucat la “Memorialul Mateianu” pe M. Cotolan – Moise, Badea, Petre, Ad. Burchi (Chiajna II) – M. Tudor, Tudorie – Zamfir, D. Iancu, R. Dragomir – I. Ioniţă, iar pe parcursul reprizei secunde au mai jucat şi C. Ionescu, Dima, Gheorghe, C. Cotolan, B. Dinu, Cernat.