Efectivele de poliție rutieră din Prahova au organizat și desfășurat zece acțiuni având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Astfel, au fost verificați cu aparatul etilotest 150 de conducători auto și au fost controlate 83 de autovehicule de transport persoane și mărfuri. Având în vedere neregulile depistate, polițiștii rutieri au constatat trei infracțiuni și 265 de contravenţii, sancționând astfel diferite abateri de la legislaţia rutieră (112 pentru viteză excesivă; cinci pentru abateri ale pietonilor; 39 pentru neutilizarea centurii de siguranță etc.). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute 11 permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare auto.
De asemenea, dispozitivul de siguranță publică a acționat pe raza întregului județ în vederea menținerii unui climat de normalitate civică. În urma activităților de patrulare în mediul urban, agenții de siguranță publică au constatat o infracțiune în flagrant și 92 de contravenții (dintre care: 62 pentru diferite încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991, 18 la O.U.G. nr. 195/2002, cinci la Legea nr. 12/1990 etc.), în valoare totală de 25.100 lei. Totodată, agenții de siguranță publică au verificat 127 de autovehicule și au legitimat 334 de persoane.
În aceeași perioadă, în mediul rural au fost sesizate 21 de infracțiuni și constatate 77 de contravenții (dintre care 30 la Legea nr. 61/1991 și 45 la O.U.G. nr. 195/2002). De asemenea, au fost legitimate 415 persoane și au fost controlate 271 de autovehicule (14 testări alcoolscop).