Petre Apostol

Clubul Sportiv Telecom Petrom Slănic, condus de antrenorul Gheorghe Muşat, şi-a confirmat încă o dată valoarea, reuşind să cucerească două medalii în competiţia pe echipe la Campionatele Naţionale de alergare montană.
Desfăşurate la Vatra Dornei, pe 13 august, campionatele au avut la start 100 de atleţi (45 la feminin şi 55 la masculin) de la 25 de cluburi.
Clubul din Slănic a realizat o colaborare cu CSM Dorna, care s-a dovedit a fi una fructuoasă, obţinând medaliile de bronz la juniori 1 şi junioare 1, la care de la echipa prahoveană au participat componenţii lotului naţional: Larisa Corbu, Marius Rădoi şi Iacob Grigore.
La junioare 1, la care s-a alergat pe distanţa de 4 kilometri, Larisa Corbu – care s-a remarcat şi la Cupa Internaţională din luna iunie şi care este cu un an mai mică de nivelul categoriei respective de vârstă – a sosit pe locul al şaselea, fiind, însă, prima sportivă a echipei CSM Dorna-CS Telecom Petrom Slănic.
Iar împreună cu Alina Vîntu (locul 10) şi Daniela Băjenariu (locul 18), de la CSM Dorna, de aceeaşi vârstă cu atleta prahoveană, a urcat pe ultima treaptă a podiumului, situându-se pe locul al treilea în clasamentul pe echipe, cu 16 puncte, în urma formaţiilor CSM Suceava (13 puncte), respectiv LPS Botoşani (15 puncte).
Campioană a fost Andreea Doroftei (CSM Suceava), urmată de Iulia Zudor (CSŞ Mediaş), ambele aflate în ultimul an de juniorat, respectiv Alexia Hecico (LPS Baia Mare).
În concursul băieţilor la juniori 1, la care s-a concurat pe distanţa de 8 kilometri, Marius Rădoi s-a situat pe locul al nouălea, în vreme ce Iacob Grigore, vicecampion balcanic cu România, a ocupat locul 24, ambii sportivi fiind încă juniori 2, născuţi în 2000. Cei doi, însă, au făcut parte din echipa medaliată cu bronz, care l-a mai avut în componenţă pe câştigătorul campionatului, Gabriel Bularda, de la CSM Dorna, care este cu un an mai mare decât atleţii prahoveni.
Pe podium, la individual, au mai urcat Peter Herman (CSŞ Mediaş) şi Adrian Garcea (CS Pandurii Târgu Jiu), amândoi născuţi în 1999.
Pentru CS Telecom Petrom Slănic a mai concurat, la juniori 1, şi Alin Rujoiu, aflat în ultimul an de juniorat, sosit pe locul 26.
De asemenea, clubul antrenorului Gheorghe Muşat a mai avut o reprezentantă şi în competiţia senioarelor, anume Ilinca Tempeanu. Născută în 1990, aceasta s-a clasat pe locul al optulea la capătul traseului de 8 kilometri, câştigătoare fiind Ionela Dragomir (CSM-SCM Piteşti), urmată pe podium de Ingrid Mutter (CSM Cluj Napoca) şi de Alexandra Ghiţă (CSU Galaţi).
La seniori, la care competiţia s-a desfăşurat pe un traseu de 12 kilometri, campionatul a fost dominat de sportivii de la CSM Cluj Napoca, care au ocupat primele şase locuri. Pe podium au urcat, în ordine, Istvan Gyorgy, Andrei Palici şi Bogdan Damian.