Stadionul din cartierul „9 Mai” al Ploieştiului va găzdui astăzi, de la ora 17,30, un amical internaţional, care opune echipa secundă a Astrei, antrenată de Marius Măldărăşanu – formaţie care a părăsit „Liga A „la cerere”, pentru a se înscrie în al treilea eşalon naţional, o echipă de prim-eşalon din Emiratele Arabe Unite!
Este vorba despre formaţia Al Ittihad Kalba, grupare care şi-a făcut un obicei din a se pregăti, în perioada de vară, în ţara noastră.
La Ittihad Kalba activează şi românul Mihai Costea – golgheterul echipei în 2016! Pentru Astra 2, care se pregăteşte de startul Ligii a III-a, programat pe 2-3 septembrie, acesta este penultimul amical, după meciul împotriva asiaticilor urmând un alt joc amical, contra celor de la CSM Olteniţa, programat sâmbătă dimineaţă, tot pe arena din Cartierul de Vest.
De menţionat că Ittihad Kalba nu este singura echipă din zona Golfului care a dorit să joace la Ploieşti, formaţia din Qatar, Al Shamal – antrenată de Ilie Stan, efectuând un stagiu de pregătire la Poiana Braşov, în care a negociat pentru un amical cu Petrolul, pe arena „Ilie Oană”, neconcretizat, până la urmă.