V. S., N. D.

Consilierii locali au aprobat ieri o listă de proiecte propuse a fi finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, inițiatori fiind aleșii locali social-democrați. Printre acestea se află și achiziționarea de autobuze și de tramvaie, pentru îmbunătățirea transportului public urban, respectiv mijloace de transport în comun electrice, nepoluante.
Potrivit expunerii de motive a consilierilor PSD, accesarea de fonduri europene pentru îmbunătățirea transportului public este o necesitate, având în vedere că mijloacele de transport în comun din Ploiești sunt depășite atât tehnic, cât și funcțional, repararea și întreținerea lor fiind extrem de costisitoare.
“Municipiul Ploiești nu poate suporta la acest moment costurile achiziției de tramvaie noi, împrumutul în acest sens nefiind o soluție viabilă. Troleibuzele aflate actualmente în uz sunt improprii unei utilizări în siguranță, iar în scurt timp vor trebui înlocuite ținând cont că au o întreținere extrem de costisitoare. Ca atare, este primordială achiziționarea de vehicule ecologice (EEV) și modernizarea materialului rulant electric (tramvaie)”, au arătat consilierii locali social-democrați care au inițiat acest proiect.
Alte obiective care se dorește să fie realizate din fonduri europene până în 2020 sunt construirea unui bazin olimpic pentru înot, construirea unui stadion municipal pentru atletism, îmbunătățirea izolației termice a clădirilor, construcția/modernizarea unui spital de urgență, construcția de imobile pentru persoanele defavorizate, reabilitarea/modernizarea intrărilor în oraș și a infrastructurii stradale, precum și îmbunătățirea sistemului de iluminat public.