În şedinţa cu suporterii de miercuri seară, desfăşurată la arena “Ilie Oană”, reprezentantul unui potenţial finanţator – Dan Tănase (cel care a vorbit “în numele” lui Adrian Nistoroiu) – a dat asigurări că sprijinul promis de omul de afaceri ploieştean unui proiect fotbalistic rămâne “valabil”, fapt care ar putea asigura un buget suficient pentru primul eşalon judeţean şi chiar pentru Liga a III-a (dacă va fi cazul).
Pe lista celor care ar putea face parte dintr-un astfel de proiect a apărut şi numele lui… Adrian Mutu (fostul internaţional, trecut o scurtă perioadă şi prin curtea Petrolului, care vrea să se dedice unei cariere în antrenorat), cu care s-a discutat această idee, “Briliantul” fiind considerat de către cei care l-au “propus” şi o atracţie pentru sponsori, proiectul având şanse să devină foarte mediatizat, încă de la începuturile sale.
Desigur, este doar (încă) o… variantă!














