Marian Dima
Ploieşteanul Amansio Paraschiv – devenit un nume tot mai cunoscut în cadrul spectaculoaselor gale de K1 – va reveni în ring la doar o lună de la ultima partidă susţinută! Acesta a fost invitat să lupte, pe 30 iulie, pe Litoral, într-o gală “comercială”, care atrage turiştii aflaţi în concediu la malul mării, urmând să-l înfrunte, la Idu Tenis Arena din Mamaia, pe bulgarul Rangel Ivanov. Gala organizată de un alt ploieştean, Eduard Irimia, este programată de la orele 20,00, în total fiind programate 11 meciuri, care vor avea “expunere” şi pe Eurosport.
De amintit că Amansio Paraschiv a mai luptat cu acest adversar bulgar, câştigând duelul desfăşurat 2014.
În total, la Mamaia, sunt programate să se dispute 11 meciuri, evenimentul urmând să fie transmis în direct de televiziunile Sport.ro, Fight Box HD și Eurosport.
Programul complet al galei:
1. Main-event – Categoria grea (+96 kg)
Murat Aygun (Turcia) vs Cătălin Moroșanu (România)
2. Eliminatoriu pentru titlul mondial – Categoria semigrea plus (-86 kg)
Dawid Kasperski (Polonia) vs Alexandru Negrea (România)
3.Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)
Rangel Ivanov (Bulgaria) vs Amansio Paraschiv (România)
4. Super Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg)
Fotis Gionis (Grecia) vs Alex Filip (România)
5. Super Fight – Categoria cruiser (-92 kg)
Clyde Brunswijk (Surinam) vs Sebastian Cozmâncă (România)
6. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Robert Constantin (Italia) vs Andrei Sugar (România)
7. Super Fight – Categoria mijlocie (-72,5 kg)
Mustapha El Messaoudi (Maroc) vs Eduard Chelariu (România)
8. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)
Valerian Traistă (România) vs Adrian Roșca (România)
9. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)
Serginio Kruydenhof (Olanda) vs Ionuț Șandur (România)
10. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)
Mădălin Crăciunică (România) vs Robert Stoica (România)
11. Super Fight – Categoria ușoară (-65 kg)
Tiberius Udrescu (România) vs Cosmin
Mărcuț (România)














