A.M.

Sinaia atrage, pe perioada verii, mii de turiști dornici să scape de temperaturile caniculare și să admire peisajele din Bucegi, iar călătoria cu gondola este una dintre cele mai atractive variante de petrecere a timpului liber. După o călătorie de la Cota 1000 la Cota 1400, turiștii își pot continua drumul cu gondola către Cota 2000 – adică pe cel mai nou tronson al instalației pe cablu, deschis în luna februarie a.c. – de unde priveliștea este și mai spectaculoasă. Printre turiști se află, în această perioadă, și practicanții de mountain bike, care au acces la pistele special create pentru ei, utilizând primul tronson al instalației. Prahovenii pasionați de drumeții pe munte care se pregătesc să ajungă, în perioada următoare, la Sinaia trebuie să știe că, în luna iulie, pe tronsonul 1000 – 1400 programul Gondolei este următorul: luni și de miercuri până duminică, între orele 9.00-17.00, iar marți, între orele 12.00-17.00. Pe tronsonul 1400 – 2000, programul este de luni și de miercuri până duminică –
între orele 9.30-16.30, iar marți între orele 12.00-16.30. Acest program va fi valabil și în perioada septembrie – noiembrie. În luna august, programul va fi următorul: pe tronsonul 1000 – 1400, în zilele de luni și de miercuri până duminică între orele 9.00-19.00 și marți, între orele 12.00-19.00, iar pe tronsonul 1400-2000, în zilele de luni și de miercuri până duminică între orele 9.30-18.30, marți între orele 12.00-18.30.
Turiștii care utilizează un singur tronson (fie 1000 – 1400, fie 1400 – 2000) plătesc, pentru o urcare sau o coborâre, bilete cu următoarele prețuri: 20 de lei (adulți), 13 lei (copii), în timp ce pentru o urcare și o coborâre biletele costă 34 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii. Adulții care doresc să meargă cu Gondola de la Cota 1000 la Cota 2000 vor plăti 34 de lei, biletul pentru un copil costând 25 de lei, biletele pentru urcare și coborâre, pentru aceeași rută, costând 55 de lei pentru un adult și 40 de lei pentru un copil (adică aproape 200 de lei pentru o familie cu un copil).
Există și reduceri de grup, între 10 % și 20% în funcție de numărul de cartele cumpărate. Societatea Transport Urban Sinaia, care administrează Gondola Sinaia, a vândut anul trecut 135.000 de cartele iar în primul semestru al acestui an – peste 80.000 de cartele. Tronsonul 1400-2000, care a fost deschis în iarna trecută, este singura instalație de transport pe cablu construită în țară în ultimii patru ani și este cea mai performantă. Instalația nouă marchează și alte recorduri: atinge cele mai înalte culmi (2.050 de metri), este singura instalație pe cablu din România care atinge 120 m înălțime de la sol, în zona Valea cu Brazi; este instalația cu cel mai abrupt segment –
45 de grade la primii trei piloni.

Acces restricționat în acest weekend

În perioada 22 iulie, ora 11.00 – și 24 iulie, ora 21.00, accesul către Gondolă va fi restricționat ca urmare a derulării etapei a VIII-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Pentru organizarea evenimentului s-au instituit măsuri de restricționare a circulației rutiere după cum urmează: pe Bd. Carol I, pe sectorul de drum dintre Str. Aosta și Bd. Ferdinand în intervalul următor: vineri, 22 iulie, ora 11.00, până duminică, 24 iulie, ora 21.00; pe traseul de competiție, restricţie pe străzile Eroilor, Mânăstirii, Furnica, Calea Codrului, Drum Nou Cota 1400 (între restaurant Taverna Sârbului –
restaurant Schiori) pentru zilele de sâmbătă, 23 iulie, în intervalul orar 05.00 – 20.00, și duminică, 24 iulie, în intervalul orar 05.00-19.00. Pe traseul de competiție se va deschide temporar circulația sâmbătă între orele 13.00 – 14.00 și duminică între orele 12.00 – 13.00. Pentru a putea ajunge cât mai aproape de Gondola Sinaia, cea mai scurtă rută deschisă pe toată perioada weekend-ului va fi Hotel Internațional – Str. Mihail Kogălniceanu – Str. Theodor Aman – Str. Șoimului.