Petre Apostol
Echipa de volei Tricolorul LMV Ploieşti şi-a mai adus un jucător din America de Sud, după un brazilian şi un cubanez, semnând acum cu titularul postului de coordonator al Naţionalei din Venezuela, Jose Manuel Carrasco Angulo.
Născut la data de 20 mai 1989, la Guama, acesta are 1.95 m şi 89 kg, şi a debutat, în 2001, pentru clubul Yaracuy, din ţara sa natală. În Europa a jucat în Finlanda, la Raision Loimu, pentru care a evoluat, în trecut, şi Tomi Rumpunen, fostul secund al Tricolorului LMV în sezonul trecut, Carrasco participând în Cupa CEV alături de formaţia finlandeză în 2011, după ce aceasta a obţinut medaliile de bronz în campionat.
Coordonatorul venezuelean a ajuns, apoi, în Cipru, la Pokka AE Karava, alături de care a participat în Cupa Challenge, competiţie în care îşi va face debutul, anul acesta, şi Tricolorul LMV.
În sezonul trecut, Jose Carrasco s-a transferat în Liban, la SpeedBall Chikka, a cincea clasată din prima ligă a ţării respective.
La echipa naţională, care ocupă locul 21 în clasamentul mondial actual, acesta este titular pe postul de coordonator, evoluând la Campionatul Mondial din 2014, din Polonia, la care Venezuela s-a situat pe locul 17. De asemenea, Carrasco a mai evoluat alături de echipa naţională şi în World Cup şi World League.
În ediţia 2015 a World Cup, din Japonia, Venezuela s-a situat pe locul 11, în vreme ce la World League, echipa sud-americană s-a oprit în grupa Intercontinentală, dar jucătorul transferat de Tricolorul LMV a fost cel mai bun jucător pe postul său în grupă.














