Petre Apostol

Reprezentanții Comitetului Olimpic și Sportiv Român au anunțat lotul complet care va participa la ediția de la Rio de Janeiro a Jocurilor Olimpice de vară, programată în perioada 5-21 august.
Printre sportivii care vor concura la Rio se numără și trei reprezentanți Prahova, însă unul singur originar din județ, anume luptătorul Ion Iulian Panait. În vârstă de 35 de ani, acesta este originar din Mizil, însă a crescut la un centru de plasament din Bușteni, unde a început să practice luptele, la clubul Caraimanul.
A ajuns, apoi, la CS Dinamo, după care a plecat în Germania, unde evoluează de zece ani, la SV Germania Weingarten, club din Bundesliga, campion în 2011 și 2012. S-a calificat la Rio după ce, în aprilie, a câştigat turneul preolimpic din capitala Mongoliei – Ulaanbaatar.
Panait are în palmares două medalii de argint europene, câștigate la edițiile disputate la Tampere (Finlanda), în 2008, și la Baku (Azerbaidjan), în 2010. Mai are în palmares și un turneu câștigat la Sassari, Italia, și unul în Bulgaria, precum și un loc 5 la Campionatul European din 2011.
Înainte de a trece la seniorat, s-a clasat pe locul al patrulea la Campionatul Mondial de tineret în 1997, la Maribor (Slovenia), la 52 kg, și la Campionatul Mondial de juniori, în 1998, la Tirana (Albania), la 56 kg.
De asemenea, Ion Panait a participat şi la ediţia din 2008 a Jocurilor Olimpice, de la Beijing (China), la care s-a situat pe locul 13, la categoria 66 kg.
Ceilalți doi reprezentanți prahoveni din lotul olimpic sunt Andreea Chițu și Marius Ionescu, ambii legitimați la CSM Ploiești.
Andreea Chițu este originară din Bolintin Vale, în vârstă de 28 de ani, având dublă legitimare, cu CSM Ploiești și CSA Steaua București, iar anul trecut a fost desemnată „cea mai bună sportivă din Prahova” pentru a doua oară la rând, de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. După retragerea Alinei Dumitru, aceasta a devenit vioara întâi a României în lumea judoului mondial, fiind lideră în clasamentul internațional al categoriei 52 kg.
Andreea are în palmares două titluri europene (Celeabinsk 2012 și Baku 2015), precum și o medalie de argint europeană (Budapesta 2013) și două medalii de bronz continentale (Montpellier 2014 și Kazan 2016).
La Campionatele Mondiale, a câștigat de două ori argint (Celeabinsk 2014 și Astana 2015) și o dată bronz (Paris 2011), fiind prezentă și la ediția precedentă a Jocurilor Olimpice, de la Londra, unde, însă, a pierdut în ultima secundă a optimilor de finală.
Celălalt sportiv de la CSM Ploieşti calificat la Rio este atletul Marius Ionescu, în vârstă de 31 de ani, originar din Craiova. La fel ca şi Andreea Chiţu şi Ion Panait, aceasta reprezintă a doua ediţie a Jocurilor Olimpice de vară la care va lua parte, Ionescu fiind prezent şi la Londra, în urmă cu patru ani.
Atletul clubului ploieştean a fost, de altfel, primul sportiv român calificat la Rio, îndeplinind baremul de participare la proba de maraton, în urma victoriei de la Maratonul din Düsseldorf (Germania), din primăvara anului trecut. Tot la acea competiţie, dar la ediţia de anul acesta, Marius Ionescu şi-a stabilit recordul personal, cu timpul de 2.13,00 ore.
În 2011, acesta a încheiat pe locul 13 proba de maraton de la Campionatele Mondiale (Daegu, Coreea de Sud), iar la Jocurile Olimpice de la Londra s-a situat pe locul 26. În 2012, Ionescu a fost primul român calificat la concursul olimpic de maraton după o absenţă de 48 de ani.
Ar mai fi de spus faptul că, la ciclism, sportivul Serghei Ţvetcov va fi însoţit de antrenorul ploieştean Ovidiu Burghelea.
Totodată, şi handbalista echipei prim-divizionare CSM Ploieşti – Aneta Pîrvuţ-Udriştoiu, a avut o şansă să fie prezentă la Rio, fiind trecută pe lista lărgită a lotului, însă stafful tehnic a decis să nu o aleagă pe aceasta pentru echipa care va pleca în Brazilia, deşi, astfel, va fi o singură jucătoare specializată pentru postul de extremă dreapta.
De adăugat că lotul olimpic ar mai putea suferi modificări până la plecarea la Rio.

Lista lotului olimpic aprobată în Comitetul Executiv al COSR

Atletism (18 sportivi):
Elena Daniela Cîrlan, Paula Claudia Todoran, Marius Viorel Ionescu – maraton;
Andreea Arsine, Claudia Nicoleta Ștef, Ana Veronica Rodean – 20 km marș;
Marius Cocioran, Narcis Ştefan Mihăilă – 50 km marș;
Alina Rotaru – săritura în lungime;
Elena Andreea Panțuroiu, Cristina Bujin şi Marian Oprea – triplusalt;
Florina Pierdevară – 800 m, Bianca Răzor – 400m;
Andrei Gag, Rareş Andrei Toader – aruncarea greutăţii;
Ancuța Bobocel – 3000 m obstacole;
Claudia Mihaela Bobocea – 800 m.
Box (1):
Mihai Nistor (+ 91kg)
Canotaj (19):
Constantin Adam, Vlad Dragoș Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc, Toader Gontaru – patru rame fără cârmaci (4-)
George Alexandru Palamariu, Cristi Pîrghie – doi rame (2-);
Laura Oprea, Mihaela Petrilă, Ioana Strungaru, Mădălina Bereş, Adelina Boguș, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Daniela Druncea şi Irina Dorneanu – opt rame cu cârmaci (8+) şi Iuliana Popa – rezervă
Elena Lavinia Târlea şi Laura Oprea – doi rame (2-).
Ionela Livia Lehaci şi Gianina Beleagă – dublu vâsle categorie uşoară (L2x)
Ciclism (1):
Serghei Ţvetcov
Gimnastică artistică (4):
Marian Drăgulescu, Andrei Vasile Muntean şi Cătălina Ponor – individual compus. Larisa Iordache – rezervă.
Gimnastică ritmică (1):
Ana Luiza Filiorianu – individual compus.
Haltere (4):
Andreea Aanei (+75 kg), Florina Sorina Hulpan (69 kg), Dumitru Captari (77 kg) și Gabriel Sâncrăian (85 kg).
Handbal (15+1):
Valentina Neli Ardean Elisei, Aurelia Brădeanu, Eliza Iulia Buceschi, Florina Maria Chintoan, Laura Chiper, Melinda Anamaria Geiger, Oana Andreea Manea, Ionica Munteanu, Cristina Georgiana Neagu, Gabriela Perianu, Ibolya Gabriella Szucs, Ana Maria Tănasie, Paula Claudia Ungureanu, Patricia Maria Vizitiu. Maria Mădălina Zamfirescu și Denisa Ștefania Dedu – rezerve.
Înot (5):
Robert Glinţă, Marius Radu, Norbert Trandafir, Alin Coste și Daniel Macovei.
Judo (4):
Monica Ungureanu (48 kg), Andreea Chițu (52 kg), Corina Căprioriu (57 kg) şi Daniel Natea (+100 kg).
Kaiac-Canoe (6):
Valentin Cameneschi, Aurelian Ciocan, Cosmin Lulciuc, Răzvan Oltean – K4 – 1000 m; Iuliana Andreea Ţăran, Irina Lauric – K2 – 500 m.
Lupte (5):
Alin Alexuc Ciurariu (98 kg), Ion Iulian Panait (66 kg) – lupte greco-romane;
Emilia Alina Vuc (48 kg) – lupte feminin;
Ivan Guidea (57 kg), Albert Saritov (97 kg) – lupte libere.
Scrimă (6):
Mălina Călugăreanu – floretă individual;
Tiberiu Dolniceanu – sabie individual;
Simona Gherman, Simona Pop, Ana Maria Popescu – spadă individual şi echipe. Loredana Dinu (rezervă) – spadă echipe.
Tenis de masa (5):
Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro – simplu şi echipe, Bernadette Cynthia Szocs – echipe, Adrian Crişan şi Ovidiu Ionescu – simplu.
Tenis (5):
Simona Halep – simplu, Irina Begu, Monica Niculescu – simplu şi dublu, Horia Tecău şi Florin Mergea – dublu.
Tir sportiv (1):
Alin George Moldoveanu – 10 m puşcă aer comprimat.