Clubul Sportiv Municipal s-a trezit că nu mai poate asigura, la acest moment, salariile pe care le are de dat funcţionarilor, antrenorilor, sportivilor, lucru care, indiferent ce s-ar spune şi câte nereguli “potenţiale” s-ar găsi prin statele acelea, nu reprezintă o soluţie!
Până la urmă, consilierii, care sunt ei, trebuie să înţeleagă faptul că există şi alte sporturi decât fotbalul, că performanţa nu se poate face cu salarii de 1000 de ron, repet, fără ca acest lucru să însemne că trebuie făcută risipă!
Cum adevărul este, de obicei, “la mijloc”, Ploieştiul are “obligaţia” de a se prezenta onorabil şi în Liga I de baschet, şi, eventual, în cupele europene la handbal!
Dacă nu se poate, dacă nu sunt bani, cel mai corect este ca să îşi asume cineva aceste decizii, să le explice şi să nu încerce tot felul de tertipuri!














