Petre Apostol
Într-un moment în care, în mare parte, sportul românesc traversează o perioadă de tranziţie, performanţele de la precedentele ediţii ale Jocurilor Olimpice arătând un trend descendent, decizia numirii gimnastei Cătălina Ponor ca portdrapelul delegaţiei României la Rio este cât se poate de potrivită.
Gimnastica artistică a reprezentat întotdeauna un sport de referinţă în România, iar în prezent acesta se află în impas, asemenea întregului sistem sportiv naţional. Şi, în plus, Cătălina Ponor are una dintre cele mai interesante poveşti din sportul olimpic românesc din ultimul deceniu, ajungând la a treia sa ediţie a Jocurilor Olimpice în 12 ani. A fost prezentă la Atena în 2004, când a câştigat trei medalii de aur, după care a absentat la Beijing, în 2008, din cauza accidentărilor, anunţându-şi retragerea, doar pentru a reveni şi a deveni vicecampioană olimpică în 2012, la Londra, şi medaliată cu bronz cu echipa. După acea ediţie, Ponor a anunţat că se retrage din nou, însă a revenit încă o dată, anul trecut, pentru a participa la Jocurile Olimpice din Brazilia, iar acum va fi singura speranţă a gimnasticii feminine la Rio, după ce echipa a ratat calificarea.
Prin urmare, numirea sa ca portdrapel al delegaţiei României poate reprezenta un simbol al perseverenţei şi al renaşterii, ceea ce are nevoie mai mult decât orice în momentul acesta sportul românesc.
