Sfânta Eufimia a trăit în zilele lui Diocleţian şi ale lui Prisc antipatul Europei, fiind fiică a lui Filofron şi Teodosianei. Fiind pârâtă la ighemonul că este creştină, a fost chinuită cu roate şi în foc, şi alte multe chinuri răbdând, a luat cununa muceniciei. În zilele binecredincioşilor împăraţi Marchian şi Pulheria, s-au adunat cei 630 de Sfinţi Părinţi la Calcedon. Aceştia au anatematizat pe cei ce se ţineau de Eutihie şi de Dioscor, şi au caterisit pe cei care ziceau că în Hristos este doar o fire şi o lucrare. Dar aceştia neplecându-se dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi au scris într-o carte dreaptă credinţă şi au silit şi pe eretici să scrie şi ei într-alta gândul şi socoteală lor. Şi deschizând racla sfintei, au pus cărţile amândouă pecetluite pe pieptul ei, şi s-au dus. Iar peste puţine zile mergând, au aflat cartea ereticilor lepădata la picioarele sfintei, iar cartea drept-credincioşilor în cinstitele ei mâini. Acest lucru văzându-l ereticii, s-au umplut de ruşine, iar drept-credincioşii de bucurie.
