Bogdan Chitic
Problema locurilor de veci din cimitirele ploieştene s-a transformat şi pentru noua administraţie locală într-una gravă, dacă nu hilară: ploieştenii nu mai au unde să-şi îngroape morţii! Dintre cele 54.500 de locuri de înhumare din cimitirele din oraş, la momentul actual mai există disponibile doar 10, şi acestea la Cimitirul „Mihai Bravu“, singurul care încă mai răspunde solicitărilor venite din partea cetăţenilor.
Lipsa locurilor de veci atinge cote alarmante, ieri, edilul Ploieştiului anunţând, la întâlnirea săptămânală cu presa că, în momentul de faţă, în singurul cimitir din municipiu – „Mihai Bravu” – care nu este închis, mai sunt disponibile numai 10 locuri!
În aceste condiţii , Primarul Municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a declarat că, joi, va demara o procedură pentru rectificarea bugetară privind extinderea Cimitirului „Mihai Bravu“ cu aproximativ 3,2 hectare. Lucrarea va fi una multianuală care, în primă fază, va absorbi 500.000 de lei, bani necesari realizării de noi locuri de veci.
„Dispunem de finanţarea necesară pentru acest an, cu privire la lucrările ce le vom demara, sperăm noi începând cu luna august, la Cimitirul «Mihai Bravu». În momentul de faţă, avem o serie de solicitări venite din partea ploieştenilor, care, efectiv, se află într-o situaţie neplăcută, aşa cum şi municipalitatea se regăseşte, în acest sens, din anul 2015. Vom încerca să soluţionăm din mers această problemă şi, în acelaşi timp, vom căuta şi alte locaţii în Ploieşti unde să putem construi un nou cimitir. Am detectat, deja, o locaţie în zona de vest a oraşului, aflată undeva după coborârea pasajului rutier de lângă gară, după ce acesta va fi, desigur, finalizat”, a anunţat primarul Adrian Dobre.
După ce, joi, va fi aprobată rectificarea bugetară, Primăria Ploieşti va demara, în regim de urgenţă, licitaţia pentru desemnarea firmei care se va ocupa de lucrările de extindere a Cimitirului «Mihai Bravu». „Pentru moment, nu vă putem comunica numărul exact de locuri de veci ce vor fi realizate la cimitirul din zona de est a oraşului, întrucât aşteptăm părerea specialiştilor. Începând de luna viitoare, sperăm ca lucrurile să intre în normalitate şi să ne apucăm de treabă pentru a rezolva această problemă a oraşului”, a mai precizat edilul Ploieştiului.
Până la soluţionarea problemei locurilor de veci din cimitirele ploieştene, municipalitatea mai dispune, totuşi, de o portiţă de ieşire din criză. Conform verificărilor făcute de aparatul Primăriei Ploieşti, în momentul de faţă, la Judecătoria Ploieşti se află pe rol aproximativ 16.000 de procese intentate de Serviciul de Gospodărire Urbană (SGU) persoanelor care nu au achitat taxele şi impozitele pe locurile de înhumare pe care le au în proprietate.
Prin urmare, în cazul în care SGU va avea câştig de cauză în instanţă, există posibilitatea ca o parte dintre locurile de veci aflate în litigiu să se „întoarcă” în scriptele instituţiei. Ceea ce va însemna, automat, mai multe locuri de veci disponibile!