Tenismenii Marius Copil, Adrian Ungur, Horia Tecau şi Florin Mergea vor face parte din echipa României pentru meciul cu Spania, din turul al doilea al Grupei I al zonei Europa-Africa a Cupei Davis. Confruntarea dintre România şi Spania se va desfăşura în perioada 15-17 iulie, în Sala Polivalenta din Cluj-Napoca. Sistemul de joc va fi cel mai bun din cinci meciuri. Învingătoarea va disputa un baraj pentru a promova în Grupa Mondială a Cupei Davis. Pe 15 iulie, vor avea loc primele două meciuri în probă de simplu, meciul de dublu este programat pe 16 iulie, iar celelalte două meciuri de simplu se vor disputa pe 17 iulie. Căpitanul nejucător al echipei de Cupă Davis a României, Andrei Pavel, a declarat că partidă cu Spania va fi una dificilă, însă echipa va face tot posibilul pentru a obţine victoria. „Ne bucurăm că putem oferi fanilor echipei naţionale o astfel de partida, în compania Spaniei, una dintre cele mai mari forţe ale tenisului mondial. Vom juca la Cluj şi asta ne oferă un ascendent moral, având în vedere felul în care publicul a susţinut echipa de Fed Cup a României, o echipă care a făcut meciuri atât de frumoase în Sala Polivalenta. Speram ca şi echipa masculină a României să fie susţinută la fel de frenetic şi acest lucru să ne motiveze o dată în plus. Suntem conştienţi că ne aşteaptă o partidă dificilă, dar vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a juca motivat, la victorie, fapt ce ar însemna enorm pentru tenisul românesc, pentru sportul romanesc în general”, a declarat Andrei Pavel într-un comunicat de presă. Marius Copil (174 ATP) are 25 de ani, a debutat în Cupa Davis în 2009 şi a jucat 18 meciuri, dintre care 14 la simplu (10 victorii, 4 înfrângeri). Adrian Ungur (187 ATP) are 31 de ani şi a debutat în Cupa Davis în 2010. Are 19 meciuri la simplu (10 victorii, 9 înfrângeri). Horia Tecau are 31 ani şi se afla pe locul 6 în ierarhia ATP de dublu. A debutat în Cupa Davis în 2003 şi a disputat 22 de meciuri (12 victorii şi 8 înfrângeri la dublu). Florin Mergea are 31 ani şi ocupa locul 13 ATP la dublu. A debutat în Cupa Davis în 2003 şi are 14 meciuri la dublu (7 victorii şi 5 înfrângeri).














