N. D.

Mergând pe ideea că pentru un municipiu, în primul rând, imaginea contează, autorităţile locale din Câmpina au considerat că trebuie impuse reguli stricte inclusiv în ceea ce priveşte afişajul stradal. Astfel, cei care vizitează oraşul vor fi miraţi să vadă că afişele prin care sunt anunţate diverse spectacole sau manifestări nu sunt lipite, unele peste altele, pe toate gardurile şi pereţii exteriori ai clădirilor – cum este moda, din păcate, inclusiv prin municipiul reşedinţă de judeţ, Ploieşti – ci în locuri speciale. Sub forma unor “ciupercuţe” viu colorate, spaţiile speciale pentru lipirea afişelor se pot vedea mai ales în zona centrală, cum sunt cele din zona Parcului Milia sau din apropierea Ambulatoriului Spitalului Municipal. Iar existenţa acestora întăreşte şi mai mult imaginea de curăţenie şi ordine din cel de-al doilea municipiu al Prahovei.